Închide

Ce vrei să cauți?

A șaptea zi cu autorulota, al șaptelea articol scris de Ioneasca

Articol scris de Ioneasca:

Partea asta din #AventuraIonesciană #CuAutorulota era cea pe care o așteptam cel mai mult pentru că iubesc marea și apa. Cred că într-o viață anterioară am fost sirenă sau am trăit pe insulă ceva.

Am plecat din Murighiol în jur de ora 11:00 și, după calculele mele, cu tot cu opriri pentru filmări din dronă ar fi trebuit să ajungem la mare în jur de ora 16:00.

Prima “dronare” a fost de la distanță cu Delta Dunării:

A doua oprire pentru “dronare” a fost cea în care Marian a filmat cetatea Enisala, unde este cu adevărat superb și dacă ajungeți în zonă trebuie neapărat să o vizitați cel puțin pentru peisaj.

Cea de-a treia oprire a fost în portul din Jurilovca, unde Marian visa că o să vadă nu știu ce vase, însă portul era de fapt un mini-port unde erau ancorate niște bărci cu motor și câteva șalupe. Și ca să justifice și această oprire, l-a apucat brusc foamea :)).

Pentru că oricum trecuse aproape jumătate de zi, s-a gândit să mai oprim încă o dată ca să filmeze din dronă eolienene și autorulota, recunosc că astea sunt cadrele mele preferate din toată vacanța.

Am ajuns într-un târziu la Constanța și căutând adresa campingului din Năvodari în care urma să stăm am dat peste o știre cum că în urmă cu o seară fusese prădat de hoți :(. Nu ne-am speriat de asta doar că am aflat că nu avem voie cu Sasha și a trebuit să găsim o alta variantă.

Zis și făcut, și uite așa am ajuns la Hanul Piraților unde am pierdut vreo ora cu formalități, încă o oră cu mutatul mașinii de vreo 10 ori pentru că nu găseam locul potrivit, pentru că nu e dreaptă, pentru că nu ajunge firul la panoul de curent, etc și uite așa s-a făcut ora 19:00 și eu nu mai ajungeam odată pe plajă.

Pe la 19:30 am ajuns “la plajă” unde am făcut o baie și ne-am jucat cu Sasha care e innebunită după apă și nisip.

Seara am încheiat-o în fața autorulotei mâncând bunătăți de la restaurantul campingului și cu vizita unuia dintre “urmăritorii” noștri, care e part-time apicultor și care ne-a povestit super multe chestii despre unversul apiculturii care by the way este super amazing.

Vlogul zilei:

#AventuriIonesciene #CuRulota este un proiect pus în mișcare de Haff.ro și de Petrom

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu