Închide

Ce vrei să cauți?

Cum a fost la Untold Festival (video)

Pe scurt, pentru că sigur sunteți sătui de articole și de postări despre Untold Festival, România a avansat în ochii mei vreo zece ani pe scara evoluției cu ajutorul acestui festival. Mi se pare incredibil ce au reușit oamenii frumoși de la Cluj prin organizarea ireproșabilă a unui festival de o asemenea amploare. Vă zic sincer că am încercat să găsesc nod în papură timp de patru zile și nu am găsit nimic. Nici în cadrul Untold, nici pe străzile Clujului, nici măcar în căminul în care am fost cazat.

Am venit de la Cluj cu vreo două gânduri mari și late în minte:

1. Nu cred că e oraș în România care să se fi descurcat mai bine cu cei 250.000 de oameni care au țopăit la festival. Oriunde am fost, nu am simțit înghesuială. Totul s-a desfășurat într-un cadru foarte aerisit.

2. Sunt bătrân. Patru zile de bum-bum-bum mi-au dat cu eroare. Am băgat la somn de refacere zilele astea de zici că m-am antrenat pentru rolul principal din Inception. În timp ce scriu acest articol, am o mare urmă de pernă pe față.

Altfel, am tras câteva cadre cu ce s-a petrecut la Untold și le-am montat într-un clip de patru minute. Dacă aveți răbdarea necesară, aruncați un play pe el:

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

2 comentarii Adaugă comentariu

Adaugă comentariu