Despre Epic Show, religia și educația în școli

Am văzut ieri un clip pe YouTube care a reușit performanța de a-mi încețoșa privirea de ură. Vă zic din start că nu sunt o persoană religioasă, merg la biserică la fel de des cum merg la concertele lui Ștefan Bănică Jr. Chiar dacă familia mea are icoane pe pereți și sunt botezat creștin-ortodox, mi-am format singur credința și nu sunt chiar pe aceeași lungime de undă cu Biblia, însă sunt de părere că orice om are dreptul să creadă (în) ce vrea el când vine vorba de religie.

Revenind, în clipul cu pricina apare un membru Epic Show, care ia la înjurături cenzurate lumea politică, Biserica și credincioșii săi. Pentru cei care nu știu, Epic Show este o emisiune de divertisment ajunsă celebră pe net în urma unor clipuri în care se făceau câte 20 de glume de tipul “ești român dacă….”, “ești ungur dacă…”, glume decente, dar ușor de făcut grație tiparului “ești r dacă nu te poate pronunța rârâiții”, emisiune apărută în Ardeal și ulterior strămutată la București, în curtea PrimaTV.

Să o luăm pe rând, cu citate și toate cele, ca să vă explic cum de a reușit băiatul ăsta să-mi tragă peste ochi ditămai cortina de ură față de el:

Minutul 1:38 – individul se referă la religia adoptată de 86,8% din populația României ca fiind “scârba asta de religie ortodoxă”.

Eu unul nu mi-aș permite să zic despre o religie că este o scârbă nici dacă are 10 adepți, iar ei obișnuiesc să își taie părul și să și-l mănânce o dată pe lună. Cum blana ursului să ai tupeu, mă, să numești o religie cu sute de milioane de adepți ca fiind “scârbă”?

Minutul 1:41 – omul susține că Biserica Ortodoxă este “unealta mizerabilă a fărădelegilor voastre (nr: politicienilor) pentru voturile pe care vi le-a adus și măsluit din rândurile cretinilor analfabeți creduli, tâmpiți și mulți”.

Nu știu ce se petrecea la omul ăsta în sat, dar eu nu am auzit până acum de vreun preot care să facă propagandă politică sau să dirijeze microbuzele electorale. Oamenii câștigă mult prea bine ca să se murdărească pe mâini în latrina politică.

Minutul 2:13 – “Ați trădat viitorul țării, obligând copiii să ia parte la orele de religie obligatorii, ținute de toți gherțoii și mârlanii, pedofili și manipulatori”.

Aici e de discutat cam cât un drum până la mare cu personalul de 6:30 din Gara Obor.

În primul rând, părinții copiilor pot din fașă (la propriu) să lase copilul să își aleagă religia și să nu îi facă botezul, dar suntem un popor destul de religios. Dacă le zic mamei și socrilor că nu vreau să îi fac copilului botezul și că îl las pe el să își aleagă religia atunci când îi vine mintea la cap, pe la 14-15-habar n-am câți ani, risc să îmi moară familiile de infarct. Deci, cumva, părinții sunt primele persoane care introduc copilul în lumea religiei, botezându-l, sărbătorind alături de el Paștele, Crăciunul, ziua de nume etc.

În al doilea rând, la școală părinții le pot cere profesorilor să le scutească plodul de ora de religie. Nu sunt atât de obligatorii pe cât zice flăcăul din clip. Nu obligă nimeni vreun musulman să audă cum a împărțit Moise marea în două. Chill the fuck down, ardelene! Nici nu mai zic de faptul că religia nu a fost niciodată o materie pe bune, cu teste, note mici dacă nu înveți și toate cele. Era mai mult o oră de filosofie, istorie și cultură civică. Mereu am avut profesori mișto, nicidecum pedofilii ăia despre care vorbește flăcăul din clip. Asta cu preoții pedofili le este atribuită mai mult preoților catolici decât celor ortodocși. Ăștia ai noștri sunt pasionați mai mult de bani, șprițuri, femei și bătut măicuțe. Băiatul din clip aberează grav.

În al treilea rând (rândul ăla mai dubios, care nu o să vă placă prea mult) religia este un lucru bun. Știu că sună ciudat și că vă ziceți în gând acum că am luat-o razna, dar religia și credința chiar fac bine sufletului. Îi fac bine sufletului omului normal, dar, în special,  îi fac bine sufletului omului sărac, bolnav, prost, cu probleme etc. Și, da, sunt mulți oameni d-ăștia care au nevoie să le zică cineva “Va fi bine! Cineva sus acolo are grijă de tine!”. Altfel o iau oamenii razna și se sinucid sau fac alte tâmpenii. Țăranul ăla dintr-un sat uitat de lume trebuie să știe că a belit belengherul atât pe lumea asta cât și pe lumea ailaltă dacă îl omoară pe vecină-su, îi violează nevasta și îi mănâncă porcii și găinile. Cumva, ateii ăștia care se dau mare sculă de basculă nu înțeleg faptul că religia îi protejează chiar și pe ei.

Nici nu mai zic de faptul că, în momentul de față, NU Biserica Ortodoxă îndobitocește oameni. Oamenii sunt dobitoci oricum. Din cauza genei, din cauza părinților care i-au tratat pe animale, din cauza anturajului, legalelor etc.

De la minutul 2:40 încolo – “vreți să otrăviți mințile tinere și avide după cunoaștere”, “vreți să spălați creiere”, “voi, căcați ordinari, vreți să mințiți fără scrupule despre presupusa existență a unui bătrân bărbos, care a făcut lumea în 6 zile și în a 7 a obosit”, “căcați în sutane”, “vreți să le turnați copiilor în cap căcaturile pe care le zice Biblia”, “să ucidă cu pietre homsexualii”, “ucigași de vise”, “în clipa în care o să vă târâți hoiturile peste copiii noștri în școli, să le vomați lăturile Creației, așteptați-ne pe noi să dăm buzna peste voi în căcatele voastre de biserici, să vă predăm Evoluția, cu torțe în mâini!”.

Trăim niște vremuri superbe. Dacă vrei să înveți în școală sau în afara ei, înveți. Ai la dispoziție tot ce vrei. Dacă descoperi științific că Dumnezeu nu există, poți să strigi în gura mare și nu te arde nimeni pe rug.

Ce urlă băiatul ăsta pe YouTube este de actualitatea aventurii Emil Constantinescu – Rona Hartner. Școala nu mai este de mult o instituție care să te învețe cu adevărat ceva. Intri porc, ieși conservă de porc. Ce a făcut băiatul ăsta a fost să identifice o mică problemă dintr-o problemă colosal mai mare, să o exploateze pe YouTube printr-un discurs cu pathos dictatorial cu limbaj de colțul blocului, pentru vizualizări și reclamă la show-ul ăla al lor despre care pot spune orice în afară de faptul că este epic. Show care, cel mai probabil, nu se va mai găsi în grila de programe a Prima TV din toamnă.

Mă rog, găsiți mai jos clipul despre care am tot scris în ditămai articolul ăsta:

22 comentarii

  1. Mie nu imi plac tipii,nici emisiunea lor si nici tipul de cica-umor.Nu sunt amuzanti…deloc!

  2. daca ies de la prima din toamna, sunt interesat :)

  3. Marian, de acord cu tine, mai putin la minutul 1.41. Tu aici aplici un rationament de tipul “daca n-am vazut-o si n-am auzit-o pe Irina facand sex, atunci inseamna ca irina nu face sex/e virgina” (n-ai prins la Top Social Brands prezentarea lui Radu Atanasiu, asa-i?).

    Preotul nu zice VOTEAZA-L PE PONTA, ci zice “ati vazut, dragi enoriasi, cate lucruri bune vrea sa faca domnul Victor Ponta? Ati vazut cum vrea sa dea oamenilor inapoi salariile taiate de Basescu? Ati vazut ca vrea sa faca drumuri si autostrazi? Ati vazut ca vrea sa va creasca pensiile?” Si mai baga si nominale, ţaţo Florico, Victor Ponta vrea să creeze 10,000 de locuri de muncă, pentru nepoţii dumitale.
    ;)

  4. Cred ca am editat cel putin 5-6 stiri clare, in ultimii doi ani, in care subiectul era dirijarea catre vot a populatiei de niste prelati-consilieri. :)

  5. Când era Necenzurat, erau OK. De Epis șou ăsta n-am auzit până am văzut parte dil filmuleț. Adică sub 20 de secunde. Mi-a ajuns.
    Nu suntem culcați cu Tatăl nostru în gând, nu ne trezim cu Aleluia Doamne, însă să avem nițică decență. Nu ai, nu meriți respectul meu, asta e clar.
    Da, da, emisiunea e pamflet, e la mișto, însă gagiul tot dobitoc e.

  6. De acord: religia e un lucru bun. toti nespalatii spalati pe creier de propaganda “liberala” a zilelor noastre se chinuie sa castige un loc in fata in lumea asta de cacat, sa para cool si “inteligenti”, “progresisti”” dand cu bata in lucruri pe care nu le inteleg, pentru a castiga like-urile unui public imbecilizat de doctrinele materialiste.
    cred ca remarcati in timpurile noastre o propaganda pro- gay de exemplu si una anti religie. sunt demonizate valorile si sunt puse pe piedestal deviatiile.

  7. Îmi pare rău că spun asta, dar mi se pare că ai trăit precum un struț, cu capul afundat în nisip și nu știi ce se întâmplă prin țară.
    Religia este categoric obligatorie în școli. Am avut colegi de alte religii, care au fost obligați să participe activ la orele de religie ortodoxe.
    Biserica este mai implicată în politică, decât însuși politicienii. Orice mojic cu pretenții de politician, are în spate câte un preot, cu care se mai pozează din când în când și care-și îndrumă enoriașii să-l voteze.
    Spui că „Dacă descoperi științific că Dumnezeu nu există, poți să strigi în gura mare și nu te arde nimeni pe rug.”. Intră pe orice pagină populată de atei de pe facebook, și citește comentariile scrise de creștini. Lăsând la o parte faptul că majoritatea sunt semianalfabeți, au niște argumente parcă scoase din cur și însoțite de amenințări, cum numai psihopat poate născoci.
    Pentru orice lucru descoperit de știință, ei spun că „prietenul lor imaginar” i-a ajutat să găsească descoperirea „X”, sau Satana.
    Ah…Satana. Nu știu de unde au mai scos-o și pe asta cum că noi, ateii, am fi sataniști. Asta ar însemna să recunoaștem existența unui alt personaj mitologic, aberant deci.
    Ar mai fi multe lucruri de spus, dar în nici un caz ceva de bine.
    Biserica a fost cauza celei mai negre perioade din istoria omenirii, dar e bună… de nimic.

  8. OK, POATE, doar POATE, tipul din video a exagerat putin. Dar a facut-o intentionat.

    Tu insa, jur, imi lasi sentimentul ca vrei doar sa fii gigi-contra. Argumentele din articolul tau (ca sunt, pe alocuri, argumente) nu se prea sustin.

    Nu-s 100% de acord cu ce zice omul in video, dar inteleg esenta mesajului sau si de ce a decis sa transmita mesajul asa. Lucru pe care, din cate vad, tu nu-l intelegi. Si nu inteleg cum e posibil.

  9. Hai sa mai scriem ceva, da’ de ies niste cifre din articolul asta. 128 de like-uri. Nasol. Uneori online-ul asta pare mai destept. Doar pare.

  10. @Ariel: daca ar fi sa trollez, as zice ca evreii sa taca din gura :)

    Acum astia de la Epic Show o sa aiba scuza ca daca nu ii prinde toamna la tv e din cauza presiunilor bisericii, nu pt ca au un umor de cacat, care nici nu prea poate fi numit umor

  11. Coaeee. Pana acu’ nu te citeam. Promit s-o fac d-acu-nainte. Intr-adevar religia E BUNA. Geaba se caca pe ei retarzii aia de genul domnului Anonimus uanabe, Mircea Toader.
    Mircea Toader: Da, te rog, trei capatani peretelui ca ti le dau eu cand ne intalnim. Stiu ca noi astia, “evoluati”, nu avem nevoie de religie ca sa nu ucidem, furam, ravnim la nevasta aproapelui DAR CEI MAI MULTI (ca sunt MUULTI) sunt tinuti sub control cu ajutorul RELIGIEI.
    Si baieti si fete, religia face pentru ei ce face scoala pentru noi, restul: CONTROLUL MASELOR si nu in sensul teoriei conspiratiei PULII ci in cel mai sociologic mod cu putinta. Pentru ca despre asta e vorba : NORME SI REGULI DE CONDUITA SI CONVIETURIEA PULII LIMBII DE LEMN IN SOCETATE.
    Religia a facut asta din antichitate. Zic sa-i multumim.
    Baietii astia porniti pe religie sunt neste cacati (masturbatori inraiti) care au citit doua carti, au vazut Zeitgeist si GATA! Ei stiu despre ce este vorba. SUGETI PULA SI VOI SI EPIC SOU!
    Am scris MULT SI PROST pentru ca nu stiu sa scriu PUTIN SI BINE.
    Mariciule, tine-o tot asa!

  12. In totalitate de acord cu cele spuse de tipul de la Epic Show. Spune-mi, te rog, cate camine de batrani sau de copii stii sa administreze biserica? In cate cauze sociale, de copii sau oameni in toata firea, care aveau nevoie de suma X pentru a supravietui stii sa se fi implicat biserica? Eu nu stiu nici de camine, nici de cauze umanitare. In schimb stiu de sute, sau chiar mii de biserici construite. Cate spitale stii tu sa fie construite de biserica? Caci eu stiu de sute, sau chiar mii de biserici construite de biserica. Si de parca n-ar fi indeajuns, in orasul in care locuiesc biserica ortodoxa a revendicat unul din cel doua spitale. Pricepi? Biserica a revendicat un spital! Un spital la care se trateaza cei 99% romani ortodoxi. Si nu doar ca l-au revendicat, acum fiind in proces cu primaria, dar atunci cand primaria avea niste fonduri pentru a investi in spital, si-au vrut sa-i puna un lift, ca acum 4 ani mi-am urcat bunica pe targa vreo 2 etaje, de-am zis ca fac hernie, n-au putut fara ca biserica, adica cei care revendicau imobilul, sa fie de acord. Si ghici ce. Biserica n-a fost de acord. Fireste ca primarul n-a facut tam-tam, eu am aflat intamplator intr-un anumit anturaj la o friptana. Doar nu e idiot primarul sa se puna cu biserica. Si mai ghici ce, in acelasi oras aceeasi biserica ortodoxa a revendicat liceul! Si-ar fi castigat, daca nu s-ar fi gasit intr-o arhiva, un act ratacit care dovedea ca acum vreo 40 de ani statul roman a despagubit cu suma X biserica ortodoxa romana. Si toate aceste lucruri nu se fac publice, nimeni nu se risca sa se puna rau cu biserica. Si stii de ce? Pentru ca sunt capabili sa manipuleze mase uriase de oameni, oameni care cred cu sfintenie ce le spune popa. Si ghici ce, in acelasi oras in care biserica nu aproba ca primaria sa faca un lift in spitalul pe care-l revendica, in curtea aceluiasi spital, biserica si-a construit o mica bisericuta. In curtea celuilalt spital din oras si-a mai construit una. Intr-un cartier de ANL ridicat acum cativa ani, ce sa vezi, a mai aparut o biserica ortodoxa. Biserica ar trebui sa fie cei care sa le deschida ochii oamenilor, cei care sa-i mobilizeze pe oameni sa doneze pentru un RMN, sau dracu mai stie pentru ce echipament vital intr-un spital pentru SALVAREA DE VIETI! In schimb astfel de campanii au loc, culmea, pe posturile alea nasoale si manipulatoare de la TV. Ca sa se stranga cateva milioane de euro pentru Marie Curie, din bucuresti, a rulat acel spot vreo 6 luni pe tv. Ca sa se faca o ditamai catedrala de niste sute de milioane de euro, a fost indeajuns sa vrea patriahul, ca mizerabila clasa politica a sarit rapid la cap cu banii.

    Si nu stiu cum se face, ca traiesc intr-o societate care in proportie de 99% e formata din crestini, oameni care cred in d-zeu. Eu recunosc ca n-o fac, sunt nasol, stiu. Dar nici nu-i blamez pe cei care o fac. E alegerea lor. Problema e ca mergand pe strada, iesind in trafic, mi-e greu sa-i gasesc pe credinciosi, mi-e greu sa-i gasesc pe cei care bat matanii si pupa moaste, mi-e greu sa-i cred pe cei care sunt niste credinciosi veritabili, si sunt dispusi sa-si ajute aproapele, asa cum inteleg ca te-nvata biblia.

  13. Hai si cu argumente daca tot avem pareri. Argumente sustinute de fapte.

    “Nu știu ce se petrecea la omul ăsta în sat, dar eu nu am auzit până acum de vreun preot care să facă propagandă politică sau să dirijeze microbuzele electorale. Oamenii câștigă mult prea bine ca să se murdărească pe mâini în latrina politică.”

    M-am oprit aici.

    http://www.evz.ro/cu-domnul-inainte-spre-voturi-evz-a-fost-la-pescuit-de-preoti-electorali-cu-navodul-968254.html

    http://adevarul.ro/news/politica/legaturi-neortodoxe-preotii-politica-si-au-dat-mana-trimisii-domnului-baronii-locali-romania-1_5373380b0d133766a8a414bd/index.html

    Ne documentam intai si abia apoi emitem pareri.

  14. +1 epic show!

  15. Nici nu fac propaganda electorala preotii la sate,
    “scârba asta de religie ortodoxă” daca tu ca si comediant, umorist ai limite impuse de altii, de frica inseamna ca esti undeva jos si nu aspiri la performanta, orice e permis in stand-up.
    Ai trait pana acum in bula ta? ai pierdut contactul cu realitatea? avem mai multe biserici in Romania decat spitale si scoli, cum se face ca satele au in primul rand biserica si nu spital, sau clinica, farmacie? Religia nu prosteste? arata-mi un ateu sau atei semi-analfabeti nu analfabeti.

  16. 90% din postarile la diverse articole, filmulete etc contin idei, ,,manii,, mai bine zis, OBOSITOARE prin repetarea lor excesiva : dragilor, sunteti manipulati si habar nu aveti! vi se pare ca idea x sau y e buna (gen : ca sunt mai multe biserici decat scoli, spitale etc ; ca preotii sunt asa si pe dincolo, ca spun una si alta (voi oti fi mult mai buni!) ca bietii copilasi de alte confesiuni sunt obligati sa asiste la orele de religie ortodoxa (FALS !! cunosc personal cazuri in care nu este asa) si o promovati. Sa va intre bine in cap : daca esti ateu nu inseamna ca esti super minunat si intelectual, plin de valori superbe! si daca esti credincios inseamna ca musai esti retardat. Asta e o aberatie! Sunt atatia atei care se expima vulgar, agresiv, cu ura (dar de, probabil voi nu vreti observati) incat nu mai conteaza nici daca si-a facut studiile la cea mai buna universitate din lume. Vedeti cine au fost Einstein, Pascal, Steindhardt, Bernea, Țutea, Voiculescu inainte de a spune ca religia prosteste sau alte aberatii de acest gen. Va comparati voi cu cei enumerati mai sus?? n-as crede!

  17. ” Dacă vrei să înveți în școală sau în afara ei, înveți.” – exact.

    Avem un numar obligatoriu de clase care te initiaza in anumite discipline considerate de baza. Mai departe poti alege daca si ce vrei sa studiezi, etc.

    De ce ar fi ortodoxia (daca s-ar face o prezentare a conceptului de religie in general si apoi eventual prezentate macar religiile majore separat) impusa tuturor? Religia e o decizie personala, chiar daca tine de 86% dintre romani. Nu vad de ce s-ar preda in scoli. Daca parintii doresc ca copiilor sa le fie predata religia ii pot trimite la biserici sau bisericile pot organiza cursuri private de religie asa cum vor.

    Nu vad nici un motiv ca indoctrinarea ortodoxa sa fie facuta fara discriminare si pe bani publici (sau de ce ajung bani publici la biserica in general)

  18. Referitor la acel clip există două concepte:
    1. Conținutul sau mesajul
    2. Forma/modul de transmitere a mesajului

    Sunt de acord parțial cu tine că forma/modul video-ului poate să fie puțin vulgară.

    Dar hai să comentăm despre conținut pentru că despre asta era discuția.

    Voi lua pe rând argumentele tale:

    Comentariul despre Minutul 1:41:
    i. Aici nu aduci nici un argument pentru care ce se spune in video este fals. Singurul argument este că este nepoliticos. Nepoliticos nu înseamnă fals.
    ii. Cred că trebuie să putem să râdem/comentăm/înjurăm despre orice religie așa cum o putem face despre orice alt lucru ( politică, relații, guvern, prieteni, școală, … ).

    Comentariul despre Minutul 1:41:
    i. Faptul că tu nu ai auzit nu înseamnă că nu se întâmplă. Ca să își dau un exemplu: faptul că cineva nu vede noaptea Soarele nu înseamnă că el nu există.
    ii. Biserica Ortodoxă, potrivit unor sondaje, este cea mai de încredere instituție. Asta înseamnă că oamenii ( în mare lor majoritate ) vor crede orice indicație primesc de acolo, fie directă, fie indirectă.

    Minutul 2:13
    i. Adevărul nu ține cont dacă este ușor sau greu să le spui părinților că nu vrei să îți botezi copilul.
    ii. Pe același principiu aproape toți oamenii ( 99.9 %) credeau că pământul este plat. Cu toate astea adevărul nu a ținut cont de procentul lor, pentru că adevărul nu se votează.
    iii. Problema cu ora de religie este că trebuie să faci ceva să renunți la ea. Deci ea în mod normal este impusă și părintele trebuie să facă un efort să renunțe ( cerere, etc… ). Libertatea de alegere înseamnă ca participarea sau neparticiparea să aibă șanse egale. Pe când în acest caz dacă părintele nu face nimic, copilul este în mod automat înscris la ora de religie.
    iv. Cum este religia un lucru bun? Să luăm niste exemple: Inchiziția, opunerea contra orientărilor sexuale ale oamenilor, opunerea contra folosirii prezervativelor, omorâre cu pietre a celor care păcătuiesc, cruciadele, maltratarea copiilor … . Toate astea sunt cazuri dovedite și nu speculații. Și argumentul suprem: Religia creștină spune că orice ai face ( ORICE ) dacă te rogi și te întorci la Dumnezeu îți sunt iertate păcatele. Asta este greșit în atât de multe moduri că nu are sens să pornim aici o astfel de discuție.
    v. Inteligența este o combinație de factori ereditari și de mediu.

    De la minutul 2:40 încolo:
    i. Copii prin natura lor iau ca adevărat orice li se spune de către adulți. Ar trebui să fie simplu să înțelegi că dacă tu îi spui că bolile sunt pedepse date de Dumnezeu pentru că au păcătuit ei vor crede asta și nu își vor pune problema: Dar dacă mă minte adultul ăsta? Ia să iau eu o carte de știință și să studiez evoluția.

  19. “86,8% din populația României” s-o crezi tu.. pe mine, ca pe multi altii, la recensamant m-a trecut aia din burta ei ca fiind crestin-ortodox. Ma pis pe procentele si religia lor. Data viitoare o sa fiu mai vigilent.

    Si ce legatura au procentele de prostime, bre nea Caisa?
    Iti dai seama cum si-a permis Galileo Galilei sa insulte religia a 99.99% din populatia tarilor catolice cand le-a spus defapt adevarul ca pamantul nu este plat? Da, trebuia ars pe rug dupa mintea unor incuiati ca tine!

  20. Ai dat report clipului? Există secțiunea „Conținut răuvoitor sau abuziv > Calomniere”. Sunt sigur că ai uitat.

Adauga un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.