Închide

Ce vrei să cauți?

Fotbalul românesc are un viitor?

De ani buni de zile așteptăm o calificare a Naționalei la Cupa Mondială sau Europeană. Chiar dacă la nivel de cluburi cât de cât mai scoatem un cap în Europa League și mai smulgem câteva puncte la nivel de grupe în Champions League, nu putem să spunem că stăm bine. Noi românii ne dorim mai mult. Visăm cel puțin la sferturile unui Mondial și la o semifinală de European.

 

E grav că a trecut ceva vreme de când nu mai avem un jucător român care să fie idol pentru copii care joacă mingea pe maidan. Cu drag îmi amintesc că în copilărie îmi era extrem de greu să îmi aleg idolul dintre (Cobra) Adrian Ilie, (Fiara) Marius Lăcătuș, (Bursucul) Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, (Baciu) Gică Popescu sau Regele Gheorghe Hagi. Am avut o copilărie fericită datorită jucătorilor români de fotbal care mi-au permis să visez și să îmi mâzgălesc tricourile cu numele și numerele lor.

 

Acum, dacă prezentul nu ne place cum arată, ne aruncăm ochii spre viitor. Echipele mari de fotbal de la noi au cam scăzut turația motorului pepinierelor de juniori. Probabil se bazează “pe importuri”, la fel ca și economia românească. Totuși, există câteva academii de fotbal care promit.

 

Una dintre ele este Academia de fotbal Gheorghe Hagi, despre care am auzit datorită și succeselor pe care le-a avut cu echipa under 17 în competițiile la care a participat. Am auzit de vitoriile împotriva juniorilor de la Real Madrid și Inter Milano. Rezultate care ne dau speranțe mari și ne readuc încrederea că vom mai avea ocazia să vedem români ieșiți în stradă după un meci de Campionat Mondial.

 

Ieri am fost la conferință de presă care a anunțat NEXT 11 – Echipa Viitorului, un proiect al Academiei de fotbal Gheorghe Hagi care promite să aducă viitorul la care visăm o idee mai aproape de prezent. Proiectul are ca principal partener Pepsi România.

 

Probabil ați văzut unul dintre spoturile de promovare, preferatul meu este de departe:

 

 

 

Campania de promovare mai are în spate și un imn semnat de Marius Moga (cântat de DOC & What’s Up) și o aplicație pe pagina de Facebook Pepsi România care îți permite să remixezi imnului lui Moga. Iar cel mai votat remix își trimite autorul în Ibiza. Sună bine dacă ești în stare să faci un remix care să sune bine, ca să zic așa. :)

 

Revin. Gheorghe Hagi a făcut lucruri frumoase cu Viitorul Constața, echipă care este în momentul de față pe locul I în Divizia B (Seria 1), iar cu academia sa de fotbal presimt că va face o magie asemănătoare cu cea pe care o făcea în teren cu mingea.

 

Îi doresc mult succes din două motive simple: 1. Pentru că a făcut enorm pentru fotbalul românesc și încă vrea să facă. 2. Pentru că am de câștigat. Abia aștept urlu din tot pieptul “Gooool”.

 

Îi felicit și pe cei de la Pepsi România pentru decizia de a se implica într-un proiect superb. Implicare care sigur le va aduce o super imagine, recunoștință și vânzări pe măsură.

 

 

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din mână, apasă aici.

 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu