Închide

Ce vrei să cauți?

Instagram va introduce algoritmul de afișare în feed

În cadrul unor training-uri de social media pe care le-am susținut alături de colegii mei din GMP PR, am întrebat care este rețeaua socială preferată a oamenilor din sală. Răspunsul majorității a fost Instagram (excepție au făcut doar câțiva – foarte puțini – “snapchatiști”), iar principalul motiv pe care l-au avut în alegere era faptul că Instagram îți livrează într-un mod real, fără a filtra printr-un algoritm, postările tuturor celor pe care îi urmărești.

Ei bine, sunt șanse mari ca în viitorul apropiat să se schimbe preferințele oamenilor. Asta pentru că Instagram tocmai ce a anunțat printr-o postare pe blog (cu un ușor iz de bullshit) că urmează să introducă un algoritm de afișare în feed:

To improve your experience, your feed will soon be ordered to show the moments we believe you will care about the most.

Instagram susține că îți va afișa toate postările, doar că vor fi ordonate altfel, în funcție de like-urile pe care le dai și de relația pe care o ai cu utilizatorii din feed-ul tău (presupun că va lua în considerare comentariile pe care vi le lăsați, dacă ești prieten cu utilizatorul și pe Facebook sau dacă îți trimiți DM-uri sau te tag-uiești din când în când cu utilizatorul respectiv):

The order of photos and videos in your feed will be based on the likelihood you’ll be interested in the content, your relationship with the person posting and the timeliness of the post. As we begin, we’re focusing on optimizing the order — all the posts will still be there, just in a different order.

Ca să ne explice raționamentul din spatele deciziei și ca să mascheze cât de cât transformarea într-un Facebook mai mic, a venit cu argumente precum faptul că rețeaua a crescut (sunt 400 de milioane de utilizatori lunar) și că e posibil să ratezi vreo poză a unui artist preferat sau că un prieten și-a luat un cățeluș:

If your favorite musician shares a video from last night’s concert, it will be waiting for you when you wake up, no matter how many accounts you follow or what time zone you live in. And when your best friend posts a photo of her new puppy, you won’t miss it.

În încheiere ne-a asigurat că în toată perioada de tranziție/“facebookcizare” vor asculta feedback-ul utilizatorilor:

We’re going to take time to get this right and listen to your feedback along the way. You’ll see this new experience in the coming months.

Da, Instagram este amuzant, dar nu dau cu pietre în dânsul încă. Sunt șanse destule ca feed-ul algoritmizat să îmi placă mai mult și sunt șanse să îți placă și ție. Până la urmă vor dispărea la fundul sacului toate postările oamenilor cu care nu interacționezi de obicei.

Eu am omieșaptesuteșiceva de followerși pe Instagram, dar doar vreo 50 (maxim 100) dintre ei îmi dau like-uri. Restul sunt acolo doar ca să vadă ce fac și să ridice din umeri când pun o poză cu un peisaj sau cu ceva bun de mâncat sau de băut. Probabil mă înjură, probabil mă cred enervant, probabil nu le pasă. Habar n-am care e criteriul pe baza căruia dau like, însă nu m-ar deranja foarte tare dacă nu le-aș mai apărea în miezul feed-ului din moment ce nu le plac postările mele. :)) Pentru mine Instagram-ul este o rețea o idee “mai intimă” decât Facebook-ul.

Btw, uite aici contul meu de Instagram. Dacă tot îmi dai follow, dă-mi și like din când în când. Nu fi zgârcit cu like-urile, că oricum sunt #fărănumăr și încă nu îți cere Mark Zuckerberg bani pe ele.

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu