Închide

Ce vrei să cauți?

Nu știu dacă să râd sau nu de reclama asta

Frații noștri moldoveni au uneori niște reclame incredibil de bune, dar alteori te lovesc cu niște gherle parcă rupte din desene animate. M-am uitat la reclama asta de patru ori și de fiecare dată mi-a dat un alt soi de reacție.

Dacă inițial am râs cu spasme, la al doilea play s-a instaurat starea de uimire solemnă, pe principiul “cum dracu și-a dat cineva ok-ul pe așa ceva?”. La al treilea play m-a lovit senzația de milă. Față de actori, pentru că sigur au o problemă ceva. Inclusiv ăla micu’ care în loc de română a învățat o limbă intergalactică.

Într-un final am îmbrățișat o stare de revelație și am realizat că de fapt moldovenii țintesc piața din România cu reclama asta. Au văzut că ne-am ales un președinte care vorbește ca un robot și s-au gândit să vorbească într-o iohannisciană ușor alterată de accent moldovenesc.

Așa că a ieșit reclama asta absolut incredibilă:

Btw, eu am salvat reclama. În caz că se sperie Bemolul de caterinca interneților și o dă jos, să pot să o reuploadez pe undeva ca să rămână în arhive și să râdem din când în când de ea. :)

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

3 comentarii Adaugă comentariu

Adaugă comentariu