Închide

Ce vrei să cauți?

Cea mai tare zi-lumină din ultima perioadă de timp

După cum am și anunțat în prealabil, sâmbăta trecută am fost la Desperados Wild Wake Party, pe (și în) lacul Snagov. Și, chiar dacă toată acțiunea s-a desfășurat doar pe timp de zi-lumină, fraților, a fost tare rău de tot!

wakeboarding

Am reușit să mă dau cu placa pe lac (“wakeboarding” e un termen prea pretențios pentru cele 5 tentative eșuate + 1 reușită de a mă lăsa tras de barcă). M-a prins atât de tare acțiunea încât vara asta vreau să mai încerc minim o dată toată schema (#pebaniimei).

desperados pe lac

Am fript atât de multe Desperados reci încât sper din tot sufletul să nu-mi fi ținut careva contabilitatea, că sigur mă trec cei de la Desperados pe vreo listă de tipul “Fac pagubă – nu îi mai chemăm la evenimente pe următorii indivizi”.

cevafin

Eram la un moment dat în mijlocul lacului, pe vaporașul Desperados, și vedeam în jur zeci de bărci care trăgeau după ele tot felul de rideri cu scheme la purtător, niște flăcăi care se dădeau cu toate jucăriile cu putință, berea era la rece în niște butoaie pline cu gheață, și mă simțeam ca în clipurile lui DevinSupertramp. Cum am scris și pe Facebook, ușor pilit, după ziua respectivă, am avut o zi care intră cu siguranță în “TOP 10 Zile Bestiale din viața mea”. Awesome party, monșer!

desperados la gheata

Aștept însetat petrecerea Desperados din luna august, care se va executa la mareee! Rămâneți pe frecvență, pentru că o să vă vând câteva ponturi cum să ajungeți acolo. :)

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. Daca pana si finalul zilei a fost fain… :D

Adaugă comentariu