Pasărea de fier își întinde aripile pe toată lățimea pistei și se pregătește să atace norii. Știe și ea că, odată ajunsă sus, printre nori, se va mulțumi să se învelească, din bot până-n derivă, cu ei.

 

În interiorul păsării de fier, câteva sute de oameni ascultă cu sufletul la gură, într-o liniște impusă, muzica motoarelor. Pe muzica respectivă, două fete frumoase și uniformizate le explică sutelor ce trebuie să facă în caz că pasărea își pierde conștiința. Chiar și cei cu multe ore de zbor, ca pasageri, la activ se trezesc puțin tensionați în momentul respectiv. Momentul trece.

 

Volumul muzicii motoarelor ajunge la nivelul maxim iar moleculele fricii pasagerilor sunt împrăștiate până la epuizare. Ultima centură de siguranță confirmă prin click alăturarea în clubul sutelor resposabile. Pasărea prinde viteză pe lungimea pistei iar legătura ei – de cauciuc – cu pământul rulează turbat. O ultimă accelelare iar atenția pe care o ofeream detaliilor, oamenilor și păsării de fier îmi este distrasă de senzația de palmă în piept până la contopirea cu scaunul avionului.

 

Sunt acolo, trăiesc cel mai frumos moment pe care corpul meu fizic l-a simțit până în momentul acela. Kilometrajul psihic îmi arată o viteză de peste treisutecincizeci de kilometri pe oră. Nici nu apuc să mă bucur prea mult de senzație că mă lovește alta, ruperea de pământ.

 

Pur și simplu, se aude cum aripile preiau toată greutatea păsării de fier, mici trosnete pe toată lungimea păsării. Iar aerul din plămânii sutelor contribuie  la ruperea păsării de pământ. Gata, sunt în aer! Destinația parcă nici nu mai contează, zbor în interiorul unei păsări de fier la fel cum Iona a mers pe sub apă în interiorul unei balene. Sunt în aer!

 

 

Articol provocat de concursul celor de la Airlines Travel și Carpatair. Concurs care oferă, ca premiu I, două bilete dus-întors spre orice destinație Carpatair.

 

 

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici.