Închide

Ce vrei să cauți?

Un proiect care îmi place: Peroni Collaborazioni

Într-o gălăgie de campanii, Peroni Collaborazioni a venit ca o gură de aer fresco în peisajul românesc. După ce a făcut o oprire prin UK, în toamna anului trecut, proiectul Peroni Colaborazioni și-a aruncat ancora și pe plaiurile mioritice, aducând conceputul al fresco odată cu el.

 

Pe scurt, se ia o cină în aer liber (Al Fresco dining) la care sunt invitați toți “Amici di Peroni”. Iar tot farmecul acestei cine stă tocmai în pregătirile ei. Pregătiri care îmbină arta cu stilul al fresco și cu imaginația a șase persoane care nu s-au mai întâlnit până în acel moment, grupate pe trei echipe a câte doi oameni. Trei artiști, unul în porțelanuri: Ana Wagner, unul în gastronomie: Chef Roberto dal Seno și unul în modă: Adrian Oianu. Și trei bloggeri: Cristina Bazavan, Cristina Mazilu și Alex Moise.

 

Echipa 1, formată din Adrian Oianu si Alex Moise, a fost responsabilă cu crearea unui obiect care să conțină cele mai importante elemente ale conceptului Al Fresco, dar care, în același timp, să se integreze perfect în ritualul unei cine specific intaliene.

 

Ce a ieșit puteți urmări în clipul de mai jos:

 

 

 

Echipa 2, formată din Ana Wagner și Cristina Bazavan a avut în vizor crearea unui obiect, parte din ritualul cinei, care să reflecte atașamentul italienilor pentru ritualul mesei.

 

Toată acțiunea echipe 2 este frumos descrisă în clipul următor:

 

 

Echipa 3, formată din Chef-ul Roberto dal Seno și Cristina Mazilu (Mazilique)  a avut rolul decisiv de crea meniul cinei, un meniu inspirat din cultura specific italiană și să reflecte pasiunea cu care italienii săvârșesc ritualul mesei.

 

Ca și în cazul primelor două echipe, urmăriți un clip cu povestea lor, probabil cea mai delicioasă dintre povești:

 

 

 

Acum, dacă tot ați ajuns până în acest punct al articolului/ poveștii, vă recomand să vedeți și cum a decurs cina Al Fresco, după care vă voi prezenta două motive pentru care îmi place acest proiect.

 

Enjoy the Al Fresco dining:

 

 

Rafinat, nu?

 

 

Acum să revin la cele fix două motive pentru care îmi place proiectul Peroni Collaborazioni.

 

1. Au fost aleși bloggerii potriviți pentru campanie: nișați, rafinați, cu c.v. în spate, cu pasiune în suflet și cu ambiții mari (ca și Peroni, de altfel).

 

2. Finețea cu care această campanie a intrat în online. Totul pentru pasionații de artă și lucruri fine. Nimic brutal împins în față. Silențioasă ca motorul unei mașini electrice și totuși puternică și modernă ca un motor de avion.

 

 

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din minte și mână, apasă aici.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu