Închide

Ce vrei să cauți?

Președintele și salutul militar

Am avut acum ceva timp o dezbatere aprinsă de pahar cu fratele meu mai mare pe marginea subiectului dacă președintele are voie să practice salutul militar.

Eu o țineam pe a mea, cum că are voie din moment ce Președintele României este comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, iar frate-miu susținea că numai un om în uniformă militară are voie să îl salute pe altul. Ca să îmi susțin pledoaria, l-am întrebat la momentul respectiv și pe prietenul Google, dar nu am avut niciun rezultat.

salutul-militar

(sursă foto)

Astăzi am dat peste niște articole în care se vorbește pe aceeași temă despre președintele SUA și se pare că frate-miu nu este degeaba mai bătrân decât mine, gagiul avea dreptate. Cel puțin în SUA, nu știu dacă e valabilă și în România povestea.

Dezbaterea a fost generată de o filmare în care președintele Obama trece îngândurat pe lângă un soldat care îl salută, iar apoi se întoarce ca să dea noroc cu el, părând a-și cere scuze că nu l-a salutat în primă fază când a trecut pe lângă el.

De aici a început o întreagă dezbatere în presă care a scos la iveală faptul că președintele trebuie să se supună protocolului care spune că oamenii care nu poartă uniformă nu sunt în măsură să ofere salutul militar.

People out of uniform are not permitted to salute. Period. 

(sursă)

Primul președinte care a încălcat protocolul a fost Ronald Regan (al 40-lea președinte), cu toate că înaintea lui au fost alții care chiar aveau motive să o facă: Dwight Eisenhower (al 34-lea președinte), din moment ce era un fost-general al armatei.

De la Ronald Regan, toți cei patru președinți care au urmat (cei doi Bush, Bill Clinton și Obama) au făcut uz de salutul militar, uneori făcând și gafe serioase.

Așadar, mergând pe modelul democratic american, tind să cred că nici președintele României nu prea are voie, conform protocolului, să practice salutul militar. Din câte am înțeles, Iohannis a salutat la parada de 1 decembrie și și-a atras câteva critici, dar de atunci nu a mai recidivat. Peseme că l-a instruit bine responsabila cu protocolul, Delia Dinu (despre care am scris aici acum ceva timp).

———————————————————————————————-

Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu