Închide

Ce vrei să cauți?

Cât de tare este o vacanță cu autorulota

Anul trecut am avut parte de una dintre cele mai frumoase aventuri din viața mea. Am fost cu autorulota într-un tur al României care a durat aproape zece zile.

Chiar dacă scopul final al proiectului a fost să câștig la Webstock și să o cer pe Georgiana fix când se aștepta mai puțin, pe scenă, distrasă de emoțiile câștigării premiului, visul de a merge cu autorulota prin țară este de mult timp plantat în șanțurile creierașului meu.

I-a luat ceva timp să crească și să înflorească având în vedere că încă din copilărie visam să am o casă pe roți, să văd cele mai frumoase colțuri ale lumii doar dându-mă jos din pat dimineața. Ăsta este de fapt cel mai frumos sentiment pe care îl ai când ești în vacanță cu autorulota. Faptul că ești liber să-ți alegi peisajul cu care să te trezești dimineața.

Pe lângă comoditatea de a avea hainele, frigiderul, dușul și buda peste tot pe unde mergi. Pe lângă senzația superbă de a fi parte dintr-o comunitate de oameni relaxați și prietenoși, cum sunt mai toți oamenii care stau în campingurile de rulote și autorulote. Pe lângă toate astea, este incredibil de eliberator gândul că poți mânca un prânz pe care ți-l gătești tu cu orice peisaj vrei să ai în față, că te duci la culcare fie în buza unei stânci pe malul mării sau într-o poieniță aflată la câțiva metri de canalul Dunăre-Marea Neagră.

Pe lângă asta, în autorulotă chiar simți și înțelegi cu adevărat expresia că nu contează atât de mult destinația pe cât contează drumul până acolo.

Pe toată durata vacanței de anul trecut, când am făcut turul țării, la fel și pe durata vacanței de 1 mai de anul ăsta, când am fost la mare și am campat în Vamă, la Straja și pe malul lacului Techirghiol, am simțit cea mai apropiată stare de libertate și deconectare din câte am simțit vreodată.

Din punct de vedere costuri te costă la fel ca o vacanță pe bază de hotel și toate cele, dar este o experiență cu totul și cu totul diferită.

Dacă vreți să vedeți cum a fost anul trecut cu autorulota prin țară, găsiți aici playlist-ul cu vlogurile prestate atunci:

Dacă vreți să știți cum puteți câștiga o excursie la Untold pe bază de autorulotă, alături de 3 prieteni, cu bilete VIP, bani de buzunar și cazare în inima festivalului, uitați-vă la vlogul de mai jos.

Sunt trei astfel de premii oferite de Head&Shoulders și aș fi super-fericit dacă premiile ar fi câștigate de membrii #IONESQUAD-ului. Asta pentru că eu cu Georgiana îi vom însoți pe câștigători în călătoria până la Untold.

Aflați aici toate detaliile:

În încheiere vreau doar să mai zic că anul ăsta voi încerca să mai am cel puțin două aventuri pe bază de autorulotă. Stați cu ochii și like-urile pe colțurile de interneți unde dau cu conținutul video și foto. :) Pwp!

 

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Pret?

Adaugă comentariu