De vreo 2 ani m-a lovit din nou virusul ceasurilor. L-am mai avut acum vreo 10 ani, când eram foarte pasionat de G-Shock-uri și mă recompensam bianual cu câte unul. Apoi am trecut pe Apple Watch și flacăra pasiunii a început să se stingă. Îmi schimbam Apple Watch-ul o dată la câțiva ani, iar singurii bani care mai erau tocați în direcția asta se duceau pe curelele/brățările “smart-ceasului”.
Problema e că acum vreo doi ani am zis să îmi cumpăr și eu unul mai “timeless” așa, pe care eventual să i-l pasez mai departe lui Noel când face 18 ani. Că Apple Watch-ul meu Ultra, care are vreo 5 ani, sigur nu va prinde încă 13 ani. Așa că am băgat mâna adânc în card și l-am cumpărat dintr-un aeroport, unde l-am găsit cu foarte mare noroc. Ei bine, ăla a fost momentul când mi s-au deschis iar “supapele ceasornicărești” și am ajuns să mă trezesc suspect de des pe tot felul de site-uri în plin proces de scroll prin secțiunea “ceas bărbătesc“. Și chiar am ajuns să am un wishlist serios în zona de ceasuri de lux, iar când văd ceva în zona accesibilă, jap, bag datele cardului și apăs “finalizare comandă”. Cum am făcut recent pentru un Seiko 5 Sports făcut în colaborare cu Pepsi.
Și aici apare partea interesantă. Colecția de ceasuri pare că vrea să se mărească, dar, de fiecare dată când mă întorc la “smart-ceas”, realizez că el este tot ce am nevoie, iar restul ceasurilor sunt cumpărate mai mult pentru partea estetică, adică mi le doresc mai mult pe post de “bijuterii” decât pentru rolul lor funcțional.
Așa că dilema cu care mă confrunt este dacă să mă calmez cu ceasurile clasice și să rămân la “smart-funcționalitatea smart-ceasului” sau să îmbrățișez asumat latura “bijuterească” a ceasurilor clasice și să îmi fac câte un astfel de cadou o dată la ceva timp.
