Închide

Ce vrei să cauți?

P.C. (Primul Calculator)

Sorin vrea “să se hrănească” cu amintirile noastre, ale bloggerilor, şi ne provoacă, momindu-ne cu un monitor de toată frumuseţea ( AOC E2243FW ) pe care îl dă ca premiu, să împărtăşim cu el prima noastră butonare a unui calculator.

 

Ei bine, îmi face cu ochiul/pixelul monitorul ăla, aşa că mă bag şi eu să povestesc:

 

 

Prima oară când am pus deştele pe o tastatură, conectată la un computer, a fost acum treisprezece ani de zile. Eram în clasa a VI-a şi vizavi de şcoală se deschisese prima sală de jocuri din cartier.


Cred că am strâns “banii de pachet” pentru mai mult de o săptămână de zile ca să pot cumpăra jumătate de oră de butonat “drăcovenia” aia despre care vorbeau colegii şi copiii din faţa blocului.

Îmi aduc aminte că am jucat un joc cu maşini, nu mai ţin minte dacă era Need for Speed 1 sau altceva, ideea e că a trecut imediat jumătatea aia de oră.


Au urmat apoi vreo cinci ani cu sute de ore petrecute prin sălile de jocuri/internet până în momentul în care mi-a cumpărat mama primul meu calculator. Un calculator pe care eu l-am ales componentă cu componentă, calculator care a costat 24 de milioane de lei şi care a făcut faţă eroic tuturor jocurilor timp de aproape şase ani de zile.

 

Cu alte cuvine, mi-am folosit calculatorul doar pentru jocuri, filme şi pierdut timpul pe internet. Nu am făcut nimic ieşit din comun cu el, nu am spart servere NASA şi nici nu am învăţat vreun limbaj de programare-ceva..

Ştiu, sunt un puturos! :)


Ca să nu mai zic că acu’ vreo opt ani de zile, un bun prieten a venit cu o idee la mine, să facem un “BLOG”, despre care zicea că e un fel de site şi că sigur va fi super la modă în câţiva ani. I-am zis că “facem-facem” şi m-am făcut că uit…..

 

 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Adica ce, noi care am invatat limbaje de programare suntem grasi ? Adica noi nu ne stim parca masina cu spatele:P ..P.S : frecventai aceasi sala ca si KirstDay?:P

Adaugă comentariu