Închide

Ce vrei să cauți?

Articole din: Păreri

Nu credeam că o să zic asta, dar…

Ion (Bunicuța) Iliescu chiar avea o ordine în gândire atunci când a dat celebrul interviu pentru CNN.   Păi, faceți și voi o comparație între dezordinea asta totală, că numai discurs în engleză nu poți să-i zici, a lui Crin Antonescu, aflat în fața reprezentaților Fondului Monetar Internațional:     Și bunelul ăsta simpatic, crescut […]

Mamă, vreau să fiu cercetaș!

Cred că astea sunt cuvintele ideale pe care le-ar putea rosti (la un loc) un copil. Ele ar însemna un prim pas în pregătirea pentru examenele vieții, în distanțarea de fusta mamei, în învățarea unor lecții despre organizare, distracție, prietenie, natură, onoare, omenie și, poate cea mai importantă lecție, crearea unei lumi mai bune. Am […]

Părerea mea este PĂREREA MEA!

Habar n-am ce își zic în sinea lor cititorii mei atunci când își clătesc ochii cu vreuna dintre părerile mele, însă sper din toată inima că nu le-am lăsat vreodată falsa impresie cum că am scris ceva despre un lucru când, de fapt, credeam altceva, iar tot articolul avea rostul de a mă da bine […]

Mizerii pe Facebook (Știrile ProTv)

După ce și-au dat seama, în ultimul timp, că rahatul de tipul <<Like dacă merele sunt verzi, Share dacă merele sunt roșii>> funcționează de minune la utilizatorul “prost și mult” de Facebook, cei de la Știrile ProTv s-au apucat să întoarcă cearșaful pe ambele părți poate-poate mai fură like-ul din mouse-ul oamenilor.   Sunt cel […]

E important să avem răbdare

Chiar dacă trăim în secolul vitezei, răbdarea este un factor important în drumul către succes. Răbdarea din dotare face diferența dintre cei care sunt acolo unde și-au propus să fie și cei care aleargă încă după iluzia succesului peste noapte.   Exemple cu oameni nerăbdători care și-au luat-o de-a lungul timpului sunt destule. De la […]

Pe ce se focusează Știrile ProTv

Jumătate dintre reportajele Știrilor ProTv de astăzi au avut legătură directă sau indirectă cu litoralul românesc.   Ei bine, fie că în respectivele reportaje se vorbea despre petreceri sau despre referendum, camerele de filmat erau, pur și simplu, lipite de fesele femeilor de pe plaja, din cluburi sau din secțiile de votare.   Ce-i frumos […]

Despre ziua în care cetățeanul a existat pentru ei

Nici de ziua mea nu m-am simțit mai băgat în seamă decât astăzi. Am primit o groază de telefoane, sms-uri, mesaje pe Facebook și postări targetate pe retină.   Până și blogului meu i s-a dat o mare importanță, prieteni buni m-au rugat să scriu un articol prin care să îndemn cetățenii să meargă la […]

În mijlocul sezonului, Mamaia este pustie

De sâmbătă dimineață, de la răsărit, îmi fac veacul în cea mai comercială stațiune de pe litoralul românesc: Mamaia. Mă așteptam să dau aici peste o agitație cel puțin asemănătoare cu cea din Centrul Vechi al Bucureștiului, sâmbătă seara la ora 22, dar singura agitație vizibilă era la nivelul valurilor, care parcă voiau să cucerească […]