(Acest articol este plătit. Dacă vă doriți să nu fac bani din blog, vă recomand să nu dați click pe cuvântul bine semnalizat mai jos și să închideți fereastra). :))

 

Multă lume zice că pokerul nu este un joc de noroc ci este unul psihologic de cunoaștere a adversarului. Eu zic că este un joc 50% noroc – 50% cunoașterea adversarului.

 

Ca exemplu vin cu faptul că de multe ori mi-am dat seama că adversarul blufa și se arunca rău cu capul înainte, dar cărțile mele erau mai praf decât ale lui. Apoi, daca aveam oleacă de noroc și aveam măcar o carte mare, sigur îi luam banii ciocoflenderului.

 

Drogul numit poker a prins grav la românașul de rând. Mulți pereți de apartamente au văzut adevărate turnee cu intrări de zece lei și douăzeci de jucători la masă. Astea-s genul de turnee care le mănâncă ore întregi jucătorilor de apartament și care le oferă prea puțină satisfacție.

 

Îi vezi apoi dimineața cu ochii injectați de nesomn în stațiile de tramvai, ducându-se la muncă cu gândul la revanșa pe care trebuie să și-o ia în fața tovarășilor de nopți pierdute.

 

Acu’, puteți să mă judecați că fac bășcălie de acești jucător, chiar vă dau și un motiv să râdeți corespunzător: dacă joc poker pe bani, fie și doi lei grei, nu se mai leagă strop de noroc de mine. Sunt atât de ghinionist atunci când pariez bani pe ceva încât (de exemplu) dacă pun pariu că în decembrie 2012 vine Apocalipsa, există riscul ca ea să nu mai vină niciodată.

 

 

Dacă vrei să fii la curent cu articolele care-mi ies din mână, apasă aici.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.