Ești fix la jumătatea orei de nu știi ce și nici nu te interesează iar secundele s-au dilatat atât de mult încât fiecare dintre ele poate fi cu succes o replică a Marelui Zid Chinezesc. Asta în timp ce pe fundal se aude o voce de profesor prost plătit.
Ești atât de înfipt în propriile gânduri încât parcă nimic nu te-ar scoate din ele. Poate doar sunetul “Sfintei Sonerii” care anunță pauza sau vocea profesorului prost plătit care rostește numele tău. Ești aproape doar tu, gândurile tale, un pix și-o bancă. Poate tocmai de asta, regulile nu mai au loc în peisaj iar pixul începe să alerge pe banca de lemn cu viteza cu care gândurile îți sar de pe o parte pe alta a creierului.
În primă fază nici tu nu știi ce desenezi, tocmai de aceea desenul respectiv poate fi considerat cea mai pură formă de artă. Artă venită de nicăieri, parcă, artă venită din spațiul vid și rece al plictiselii din timpul orei de nu știi ce și nici nu te interesează.
Deodată, creierul intră în funcțiune și, ca la un test psihologic, găsește o logică și vede în desenul respectiv “ceva”. Și, după ce pune mâna pe mâna ta, se apucă și “cioplește”, cu vârful pixului, bucata de artă pură.
Rezultatul?
E diferit de la caz la caz și, chiar dacă este sortit să moară sub cârpa îmbibată în spirt a femeii de serviciu, reușește să spună o poveste, să smulgă un zâmbet, să dea un fior.
————————————————————————————————————————————————————————————-
De-a lungul vieții mele de elev/ student, am avut ocazia să văd și să creez multe astfel de “opere de artă”. Multe dintre ele erau atât de reușite (vorbesc aici de cele pe care le-am văzut, eu nu prea am talent la desen) încât ar fi meritat cu siguranță să fie expuse într-o galerie.
Tocmai de aceea am creat pagina de facebook de pe băncile școlii, locul unde îmi doresc să strâng cât mai multe desene, în mare parte cu ajutorul vostru. Asta pentru că eu sunt pe ultima sută de metri cu școala, anul ăsta îmi scot carnetul de student/ masterand din circulație.
