Închide

Ce vrei să cauți?

Kinder Surprise are șanse să fie din nou mișto

Având în vedere că sunt născut pe 1 iunie și că, în ciuda faptului că fac anul acesta 31 de ani, încă mă comport de multe ori ca un copil, mă gândeam la o chestie azi, vizavi de suprizele din ouăle Kinder.

Trebuie să recunoaștem că surprizele respective sunt din ce în ce mai sinistre și nu cred că mai trezesc suspans și bucurie în cineva, din moment ce vin deja montate. Probabil s-a ajuns aici pentru că au fost constrânși de diferite legi care protejează copiii de înghițitul pieselor mici de plastic.

Recunosc, îmi place mult de tot ciocolata din care sunt făcute ouăle Kinder și mai cumpăr din când în când, dar de multe ori nici nu mai deschid chestia aia galbenă în care dorm surprizele. Am o bănuială că nici copiii zilelor noastre nu se mai entuziasmează la suprizele cu pricina.

Așa că, în timp ce stăteam la un semafor de dimineață, mi-a venit o idee. Cum ar fi dacă în ouăle Kinder ar da niște coduri cu care copiii să-și descarce joculețe pe tablete și telefoane? Și așa s-au digitalizat și nu mai ies cu ochii din device-uri. Cum ar fi dacă ar crea un joc mișto cu personaje și toate cele, iar în ouăle de ciocolată s-ar găsi personajele, care scanate să apară și în jocul respectiv?

După ce mi-am aplaudat ideea care m-a trăsnit, am scris articolul și am căutat prin mașină pentru că știam că pe undeva există o “chestie galbenă” încă nedeschisă. După ce am găsit-o, am deschis-o să-i fac poză și, surpriză, am dat peste ceva asemănător cu ideea mea. :)) Chiar există o aplicație făcută de Kinder cu ceva maimuțoi pe care îi găsești în ouăle de ciocolată. :)

Oricum, ar fi tare ca pe viitor să se asocieze puternic cu o companie creatoare de jocuri pe mobile și să facă “noul FarmVille” sau “noul PokemonGO”. Asta sau să revină la jucăriile alea mișto pe care le aveau pe vremuri, de făceai elicoptere, avioane și mașini mișto. :)

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu