Închide

Ce vrei să cauți?

Numai scârbiț oamenii educaț!

Eurovisionul a fost câștigat de un bărbat care și-a schimbat sexul, și-a pus o rochie care a smuls din gura oricărei fashioniste un “oare ce etichetă are?”, s-a epilat pe picioare, dar nu a mai avut lamă să se și bărbierească. Flăcăul respectiv a interpretat o piesă pe stilul “I Will Survive” cu versuri care ne transmit că el este o ea, că este cine vrea ea să fie, că nimic nu o să o schimbe, că asta este menirea ei să fie. Cu alte cuvinte, Eurovision 2014 a fost încă un concurs în care a câștigat povestea, nu piesa în sine. Nu că ai noștri români ar fi avut vreo piesă sau vreo poveste. Ai noștri au fost clasicii bugetari trimiși de bunicuțele care mai urmăresc și votează în cadrul unei emisiuni transmise de Televiziunea Română.

De fapt, Eurovisionul ăsta mi se pare din același film cu alegerile europarlamentare, nimănui nu îi pasă cu adevărat pe cine trimitem acolo, încât să voteze cu capul. Cu toții votează pe simpatii sau în glumă: “Hai să îl trimitem pe Becali, să vedem cum face pe cimpanzeul și acolo!” sau “Hai să îi trimitem pe Ovi și Paula Seling încă o dată, că poate li se par europenilor familiare fețele. Apropo, ce ten frumos are Paula Seling… drăguța de ea”.

Revenind la subiectul nebărbierit al zilei, nu aș mai fi scris ceva despre el, cumva l-am pus în dosarul celor care au realizat ceva cu o strategie neconvențională de marketing și am închis subiectul, dar mi-au ajuns pe retină statusurile câtorva indivizi atât de educați încât au fost profund scârbiți de reacțiile omului de rând la vederea unei femei cu barbă care avea cracii lungi cât World Trade Center-ul în vremurile lui bune și strălucitori ca ochii diavolului.

Au aruncat cu “țărani” și “necivilizați” în stânga și în dreapta doar ca să pară genul de indivizi atât de deschiși la minte încât pot accepta orice transsexual nebărbierit, de parcă ei nu s-ar holba ca omul de Neanderthal la apometru, dacă s-ar așeza lângă ei în autobuz un astfel de specimen. Se ascund în spatele unor cuvinte precum “educație” și “cultură” doar ca să pară speciali, cu toate că ar plăti bilet întreg la Antipa dacă mâine ar avea loc o expoziție de femei cu barbă. Niște prețioși.

În rest, rămâne cum am preconizat:

femeia cu de toate conchita

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

Adaugă comentariu