Una dintre cele mai enervante senzații care mi-au fost date să le trăiesc este aceea pe care o am atunci când intru într-o competiție doar pentru distracție, joc relaxat, îmi ies schemele de minune, ajung în finală și începe să îmi bată creierul în țeavă, impunându-mi să fiu serios pentru că și treaba devine serioasă din moment ce am ditămai șansa să plec acasă cu premiul cel mare, din toată seriozitatea asta ieșind un mare fail și pierzând la mustață premiul cel mare.
Fix asta am trăit săptămâna trecută, când am fost invitat de PartyPoker.net la prima ediție a “Media Royale”, un turneu de poker pentru jurnaliști și bloggeri. Miza turneului a fost o excursie VIP la World Poker Tour 2013. Excursie la care nici nu îndrăzneam să visez în momentul în care eu, pokerist de ocazie (rară), m-am așezat la masa de joc și am văzut că pentru a ajunge în finală trebuie să trec de niște jucători care jongalu cu jetoanele cum jonglez eu cu task-urile când n-am chef de muncă.
.
.
Ei bine, am câștigat prima masă și am ajuns în finală, alături de Helmuth Duckadam, Gina Pistol, Alexandru Pițurcă și de alți trei câștigători ai altor trei mese. Sistemul era în felul următor, ultimul jurnalist sau blogger rămas la masă câștiga excursia VIP. Fix în momentul ăla mi-am băgat un băț în c*r, de parcă mergeam la vreo petrecere a Casei Regale, și am început să joc serios și calculat, mizând mai mult pe studiul adversarului și calcule decât pe norocul distracției. Am reușit să scot din joc un adversar direct (jurnalist), am băgat piciorul decisiv la mingea care l-a scos pe Alexandru Pițurcă din joc, am dus o luptă epuizantă de a-l scoate din joc pe al doilea adversar direct, am fost șocat de cât bulan poate să aibă Gina Pistol, care era cu “all in-ul” pregătit să mi-l înmâneze, oferindu-mi, astfel, muniția necesară de a-l scoate și pe ultimul adversar din joc, dar spre ghinionul meu și, încă o dată, bulanul ei, la ultima carte a ieșit o chintă pe masă, punându-ne într-o remiză de toată frumusețea.
.
.
Cu puține jetoane și epuizat energic, am mizat totul pe o culoare care nu a fost să iasă, m-am ridicat frumos de la masă în timp ce lumea îl aplauda pe Dan Constantin Ionescu, câștigătorul pe merit al turneului. Se vedea în matematica lui că a mai jucat pe la astfel de turnee.
.
Morala experienței Media Royale?
.
1. Prea multă seriozitate strică! (Why so serious?)
.
2. Gina Pistol are bulan și este foarte carismatică.
.
3. Helmuth Duckadam are mâni magice. Îi veneau cărțile perfecte.
.