Sunt răcit grav spre serios de grav de trei zile. De două stau în casă, sub pătură, cu pachete goale de medicamente la cap și zeci de comprimate care s-au aliat cu anticorpii și duc bătălii grele prin tot corpul. Singura formă de divertisment pe care am digerat-o zilele astea a fost un cocktail format din privitul pe geam la vremea de afară și câteva episoade din sezonul 3 al “Louie”.
Undeva în stânga jos a geamului se aud picăturile ploii cum lovesc însetate o bucată de tablă. Cumva mă duc cu gândul la butoaiele cu apă de ploaie pe care o colecta bunicul la grădina din Voluntari, ca să ude cele mai gustoase legume pe care le-am gustat vreodată.
Astăzi a fost diferit. Am avut parte de un spectacol al naturii ușor indecis. Ba e un soare de scaldă toate casele dimprejur în raze dulci de lumină, ba e gri totul și plouă sec. Ba se întunecă și plouă agresiv încât tabla din stânga jos a geamului zici că face popcorn, ba se liniștește totul și zici că e prima zi de după potopul biblic.
Dacă inițial m-a enervat la culme ce se executa afară, mi-am dat seama că genul ăsta de vreme o am zi de zi în mine. Din zece în zece minute în schimb starea, râd, sunt serios, mă agit ca un leu într-o cușcă ruginită, râd iar, îmi vine să mă urc pe pereți, mă enervez ușor din orice prostie, râd iar. Sar dintr-un gând în altul, fac conexiuni atât de dubioase încât nici nu mai știu de la ce am plecat și unde am ajuns.
E ciudato-haios faptul că a fost nevoie să mă îmbolnăvesc ca să reușesc să mă mai deconectez puțin de stres, frustrări, ambiții, visuri și alte chestii, ca să îmi dau seama că sunt mai mult defect decât răcit. Hai reparare!
sursă foto
