Închide

Ce vrei să cauți?

Câteva informații fresh despre eMAG

M-am lăudat zilele trecute în vlog că am fost printre bloggerii invitați de eMAG la o bere și-o discuție relaxată în cadrul căreia Iulian Stanciu (CEO), Tudor Manea (director general) și Bogdan Axinia (VP Platforms & Technology) ne-au povestit una-alta despre eMAG și schimbările pe care le pun la cale. O să las mai jos câteva informații care mi-au rămas în minte și-n aplicația Notes de pe iJucărie.

Experiența utilizatorului

Toate schimbările prin care trece platforma eMAG.ro au rolul de a oferi o experiență mai bună utilizatorului, atât din punct de vedere vizual, cât și funcțional. Important e ca omul să își găsească cât mai repede produsul pe care îl caută, să îl cumpere cât mai ușor, să îi fie și bucurat ochiul în timpul ăsta și să și îi ajungă coletul într-un timp scurt.

Livrarea produselor

Apropo de livrarea coletelor, timpul mediu de livrare prin curier a scăzut la 1,9 zile, iar cel din showroom la 0,8 zile. Pe lângă cele două modalități de primire a produsului, au apărut în schemă și punctele de livrare prin Poșta Română. Până acum au fost deschise 14 astfel de puncte de livrare: 12 în București, 1 în Târgoviște și 1 în Buzău.

emag-timp-livrare

Poșta Română? Really?

Da, iar motivele acestei colaborări par destul de logice și de bine gândite:

Poșta Română are cea mai bună acoperire din România, iar eMAG va accesa astfel o infrastructură deja existentă. Pe lângă asta, Poșta Română trece printr-un proces de modernizare impus de Uniunea Europeană. În Ungaria și Polonia, Poșta se bate cot la cot cu firmele de curierat și sunt șanse mari să se întâmple și în România același lucru în câțiva ani.

Până în luna septembrie, eMAG speră să ajungă la aproape 100 de astfel de puncte de livrare. Probabil se pregătesc intens pentru Black Friday. :)

emag-posta-romana

Achiziția PC Garage

Motivele pentru care eMAG a achiziționat PC Garage sunt simple:

  • În momentul de față sunt trei mari trenduri: fashion, home deco și gaming, iar PC Garage s-a poziționat frumos pe cel de al treilea trend, care este o adevărată explozie la nivel global.
  • PC Garage a creat o adevărată comunitate în jurul brandului, asta doar cu 100 de angajați și a reușit să aibă o creștere de peste 30% de la an la an.
  • Probabil cel mai important motiv este că PC Garage are un know-how care poate fi exploatat cu ușurință la nivel internațional, în Bulgaria și Ungaria.

CSR

Asta mi s-a părut surpriza întâlnirii. eMAG strânge constant donații de la clienți, pe care le redistribuie către trei mari proiecte de CSR pe care le desfășoară. Anul trecut au strâns aproape 400.000 de lei de la clienți și au investit în total în aceste proiecte 1.923.101 lei.

Cele trei proiecte sunt:

  • Hai la olimpiadă
  • Nouă ne pasă
  • 140 bătăi pe minut

csr-emag

Alte informații care mi s-au părut simpatice:

  • Directorul general eMAG România, Tudor Manea este angajatul nr. 24 în eMAG. Lucrează aici de 10 ani, de la vârsta de 21 de ani
  • Cele mai vândute produse sunt cele pentru copii. În luna aprilie au fost vândute 128.000 de astfel de produse. Asta înseamnă cam un produs pentru copii la fiecare 20 de secunde
  • 25% dintre comenzile făcute online sunt plătite cu cardul
  • Aproape 51% din vizitele pe eMAG sunt făcute de pe mobil & aplicație
  • În momentul de față, pe eMAG.ro sunt disponibile 853.795 produse

produse-online-emag

Bonus:

Nu am discutat despre asta la întâlnire, dar am dat peste ea astăzi când am intrat pe site. eMAG sprijină campania de subscripție publică națională pentru statueta “Cumințenia Pământului” de Constantin Brâncuși.

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu