Închide

Ce vrei să cauți?

Wu-Tang Clan nu mai vine la Untold, dar hai să profităm de asta ca să facem o comparație

Pe pagina de Facebook Untold Festival a fost făcut de câteva ore anunțul că Wu-Tang Clan nu mai vine să performeze la Cluj. Va exista un număr “x” de fani dezamăgiți, printre care și eu, dar vom trece peste. Până la urmă, line-up-ul festivalului este atât de generos încât ne vom îneca supărarea cu Avicii, Tinie Tempah și Gentleman.

Însă nu asta este știrea. Am scris articolul ăsta ca să fac o comparație între modul întârziato-ceferistic cu care au răspuns organizatorii concertului de vinerea trecută din București și transparența cu care au decis oamenii de la Cluj să transmită informația cum că Wu-Tang Clan nu va mai concerta la Untold.

În ambele cazuri, beleaua nu a ținut de organizatori. D&D-ul a fost lăsat în aer de firma de catering cu care semnase inițial contractul, iar Untold-ul nu reușește să dea de managerul și reprezentații formației Wu-Tang Clan, ca să stabilească toate detaliile privind prestația lor de la Cluj.

D&D-ul a preferat să angajeze pe cineva pe ultima 100 de metri și să nu comunice “Bă, vedeți că vor fi cozi, aveți grijă să veniți mai devreme și să vă alimentați din prima cardurile”. A dat totuși după două zile de spume internautice un comunicat pe pagina de Facebook în care povestea toată problema, când imaginea lor era deja una cu pământul. La capătul celălalt, Untold-ul, în lipsa unui răspuns de la managementul WTC, a hotărât să scoată trupa de pe afiș, să comunice cu o săptămână înainte asta și să le ofere tuturor celor care și-au luat bilet pentru ei posibilitatea de a-și primi banii înapoi pentru ziua respectivă. Frumos-transparent, cu un text din care se simte că oamenii regretă că nu îi vor avea pe WTC pe scenă.

Găsiți mai jos comunicatul complet al celor de la UNTOLD Festival:

UNTOLD Festival va găzdui încă de la prima ediție, artiști de calibru, nume mari din industria muzicală mondială, fapt ce poate fi considerat o premieră pentru un festival aflat la prima ediție. Conturarea listei actuale de artiști reunește eforturile a 7 luni de muncă, negocieri, pregătiri și inovații tehnice. Lista cuprinde peste 170 de artiști de o importanță și o notorietate egală pentru noi, pentru că toți contribuie la scrierea POVEȘTII UNTOLD. Ne-am bucurat să aflăm că renumiții Wu Tang Clan se află în turneu în Europa în această vară cu noul album A better Tomorrow și am făcut toate demersurile necesare pentru a-i avea pe scena festivalului.
După cum știți așteptăm de la managerul trupei de câteva săptămâni un răspuns clar cu privire la componența Wu-Tang Clan de la UNTOLD Festival. Eforturile noastre de a obține un răspuns din partea lui au fost în zadar. Deși l-am contactat zilnic telefonic sau prin email, acesta pur și simplu nu a mai răspuns. În plus, observăm că mai mulți promoteri de la nivel european întâmpină aceași problemă, la momentul concertului trupa neprezentându-se sau urcând pe scenă într-o formulă redusă, fără principalii membri. Dată fiind situația incertă, turneul lor european are foarte multe concerte anulate, începând cu data de 8 iulie.
Ne pare rău că, din cauza unui management defectuos al trupei, care deși și-a asumat contractual acest eveniment, refuză să răspundă solicitării noastre de a ne garanta prezența trupei la concertul de la Cluj, cât și să ne ofere informații despre cazărri, zboruri și ridere tehnice, ne vedem nevoiți să anulăm și noi reprezentația WU-Tang Clan din cadrul UNTOLD Festival, pentru a evita surpriza unui show sub nivelul celorlalți artiști prezenți în line-up-ul festivalului.
Nu putem să compensăm dezamăgirea fanilor și dorim să îi asigurăm că am făcut tot ce a ținut posibil de noi până în ultimul moment, pentru a ne asigura de prezența acestora în festival.
Având în vedere modificarea survenită în program, vom suplimenta timpul alocat unor nume apreciate, astfel că reprezentațiile Gentleman și Subcarpați vor fi prelungite, și ne concetrăm toate eforturile și energia pentru a le asigura participanților o experiență extraordinară în cadrul festivalului și patru zile de neuitat.
Ca o apreciere pentru fanii care au decis să vină la festival datorită prezenței Wu-Tang Clan în line-up, UNTOLD Festival anunță posibilitatea de refund a biletelor achiziționate pentru ZIUA 2 de festival, vineri, 31 iulie, după data de 21.05, atunci când prezența trupei la Cluj a fost anunțată.
Vă mulțumim pentru înțelegere!

Procedura de refund:
Persoanele care și-au cumpărat bilete pentru ziua a 2-a din rețeaua Eventim si doresc returnarea banilor pentru bilet, au posibilitatea să facă acest lucru la punctul de unde și-au achiziționat bilete. Suma poate fi recuperată doar pe baza unui abonament intact și valid.
Persoanele care și-au cumpărat bilete pentru ziua a 2-a online de pe Eventim.ro trebuie să trimită un e-mail cu toate datele comenzii la adresa contact@eventim.ro și să solicite banii.

———————————————————————————————-

 

Ca și disclamer sau ceva de genul: Sunt unul dintre bloggerii aflați în campania de promovare a UNTOLD Festival, dar articolul ăsta nu face parte din seria respectivă de articole, l-am scris pe barba mea fără să vorbesc cu cineva din staff-ul lor. Până acum, oamenii care s-au ocupat de comunicare și organizare au fost “flawless” și d-asta nu am ezitat să îi laud de fiecare dată când au meritat-o. Însă vă garantez că asta nu îmi va încețoșa obiectivitatea relatărilor de la evenimentul care va avea loc săptămâna viitoare.

 

———————————————————————————————-

Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. Stiam eu ca te-ai vandut pe o sticla de apa. #RusineMariciu

    • #2 Comentariu nou

      @Pandutzu, dada! Recunoaște că și tu te-ai vinde pentru o sticlă de apă dimineața pe mahmureală, după o noapte d-aia ruptă din Hangover 1. :)

  2. Tu ai fi anuntat un nume inainte sa perfectezi un contract si niste clauze?

Adaugă comentariu