Eu nu prea mă omor după mâncărurile pe bază de pește. Am o fobie dubioasă când vine vorba despre ele, asta pentru că în copilărie am auzit o întâmplare cu un tip care a murit înecat cu un os de pește. Chestia asta mi-a rămas întipărită în minte și de câte ori văd o “mâncare pescărească” parcă îl văd pe bietul individ cum se zbătea “ca peștele pe uscat”… cu un os în gât.

 

Totuși, la invitația lui Andrei, am fost marți seara la deschiderea restaurantului Casa Tulceană, un restaurant cu specific pescăresc, ca să îmi înving “teama de pește”. Și, fraților, am învins! Am mâncat pește.. mă rog, mâncăruri pe bază de pește! Asta pentru că am fost inițiat în domeniu de un brăilean d’ăla crescut pe malul Dunării. Și dacă nici brăilenii nu știu cu ce se mănâncă peștele… atunci nu mai știe nimeni nimic.

 

Acu’, dat fiind faptul că nu mănânc prea des pește, nu am cum să fac o analiză asupra mâncării (care mi-a plăcut), dar pot face o analiză a atmosferei din localul respectiv. Asta pentru că, slavă Domnului, am experiență în baruri, cârciumi, restaurante și localuri mai ceva ca Văcăroiu.

 

Restaurantul este unul cald, are puțin din aroma restaurantelor din anii ’90, pe care le vizitam des, băiet fiind, cu frații mei mai mari.. (mari șprițari). Credeți-mă când zic că în momentul de față numeri pe degetele de la o mână genul de restaurant cu aroma aia plăcută, relaxată și numa’ bună să îți aline rănile produse de răceala oamenilor anului 2011.

 

Cât despre problema mea cu mâncările pe bază de pește: de lecuit, nu m-am lecuit, dar promit să urmez un tratament a la Casa Tulceană în viitorul apropiat. Și mai sper să fie un tratament în preajma acelorași oameni cu care m-am simțit atât de bine marți seară.

 


Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.