Încă o clădire monument istoric de categoria A dă să cadă în București. Nimic nou, am fi tentați să zicem, probabil este încă o clădire-victimă a intereselor unei dezvoltări imobiliare (cartier rezidențial, mall, clădiri de sticlă etc.)

 

Ei bine, în cazul ăsta avem de-a face cu Crematoriul uman “Cenușa”, din parcul Tineretului. O superbitate de clădire, construită în 1928, care își pune privitorii la respect în primă fază doar prin arhitectură, istoria clădirii și rostul ei având rolul doar de a te învălui și de a te sufoca într-o stare de fior infinit.

 

Crematoriul Cenușa este într-o paragină înspăimântătoare: pereții lipsiți de tencuială sfidează timpul cu revolta cu care un piept dezgolit urlă în buza armelor îndreptate spre el, hornurile sunt sfărâmate la bază și îți dau impresia că un fum invizibil vrea să le ia cu el și le smulge din corpul clădirii.

 

Când am intrat în curtea crematoriului, am dat cu ochii de un paznic care dădea ture de curte și de plictiseală, un câine tolănit la soare și un echipaj de intervenție rapidă al firmei care se ocupă de protejarea acestui monument istoric, parcat undeva, discret, în lateralul clădirii.

 

Din start, paznicul m-a salutat fericit pentru că a văzut în mine un potențial partener de conversație, m-a atenționat că nu am voie să fac poze și mi-a dat puțin spațiu ca să dau o tură clădirii singur, de capul meu.

 

În timp ce dădeam tura respectivă, am ieșit din cuvântul lui și am făcut câteva poze cu telefonul, apoi m-am reîntălnit cu el fix în locul îl care îl lăsasem.

 

Mi-a povestit de celebritățile despre care se spune că au fost incinerate aici (Mareșalul Antonescu și Anna Pauker). Am analizat împreună capul de drac/ dragon care este plasat deasupra “Ochiului Divin” de la intrarea în crematoriu (am găsit aici o poză cu intrarea, nu mi-am permis să fac poză de față cu paznicul), mi-a povestit o întâmplare care i-a dat fiori cu câteva seri în urmă, când s-a trezit cu o tipă plină de “tablă-n buze și sprâncene”, “o emo-satanistă d’aia” care încerca să se urce pe statuile de la intrare să își facă poze, mi-a explicat în mare cum arată crematoriu pe dinăuntru și cât de diferită e cenușa care se găsește într-o urnă, față de aia pe care o vedem în filme la televizor (asta cică mai conține și bucăți “de tot felul”).

 

[nggallery id=61]

 

După toată discuția cu ghid-paznicul crematoriului, am plecat acasă cu două gânduri și am lăsat crematoriul să se încălzească în sens invers, din exterior în interior, cu ajutorul soarelui de primăvară.

 

1. Trebuie să realizăm că ăsta este stilul românesc de conducere: “nu aduce bani ca bordurile, îl lăsăm în paragină” (chiar dacă este monument istoric și obiectiv militar – sub el se află tuneluri de pe vremea lui Vlad Țepeș, care duc în diferite zone ale orașului) iar acest lucru nu se va schimba prea curând. Vezi alt exemplu: Cazinoul din Constanța.

 

2. Este de o ironie fină cum o clădire al cărei rost era să transforme carnea omului în cenușă, este lăsată acum, de către om, pradă timpului care îi transformă pereții în praf.

 

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. N-o sa fie reparat pentru ca nu intereseaza pe nimeni, doar banu’ conteaza…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.