Am fost acum două zile la un eveniment HBO în cadrul căruia au proiectat primul episod al proaspătului lor serial “VINIL” (sau “VINYL”). Primul episod durează 110 minute și este regizat de Martin Scorsese. Următoarele 9 episoade vor avea câte o oră și vor regizate de alți băieți (Allen Coulter și Mark Romanek), dar producătorii rămân aceiași (Mick Jagger și Terence Winter).

Actorul principal al serialului este Bobby Cannavale, un flăcău cu care ne-am mai întâlnit și în Boardwalk Empire în timp ce-l juca bine de tot pe Gyp Rosetti.

Despre ce este serialul?

În principiu despre muzica anilor ’70 și tot cu ce venea ea la pachet: droguri, sex, rivalități crunte, artiști prăjiți și manageri care voiau să muște cât mai multe procente din artiștii prăjiți.

Ce mi-a plăcut la primul episod?

Super coloană sonoră. Senzația că te întorci în timp și trăiești alături de personaje în anii ’70. Mâna lui Scorsese cu cadrele specifice trase de sus când actorul este lovit de cocaină. Un ochi aruncat în spatele cortinei unor rockstaruri precum Led Zeppelin.

O să mă mai uit la el?

Da. Chiar dacă își ia Scorsese mâna de pe volan, mai încerc minim două episoade ca să văd dacă îmi cheltui timpul pe el. Din ce am văzut în trailer, regizorii și producătorii vor călca pedala de accelerație la capitolul droguri și sex. :)

Când apare?

Pe 15 februarie va fi difuzat primul episod (cel pe care l-am văzut) pe HBO și gratuit pe HBO GO. Următoarele vor apărea săptămânal.

Trailer?

 

Cum a fost la eveniment?

Aruncați un ochi pe vlog-ul prestat cu grație de acolo:

Concurs?

Da, HBO România are un concurs mișto pe Instagram. Detalii aici.

 

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.