Dacă te găsești în situația în care citești acest articol, probabil mi-ai urmărit cât de cât activitatea pe rețelele sociale și ai mai citit minim un articol dintr-ale mele. Ai observat, probabil, că nu sunt genul de om să o ardă cu texte și citate despre cât de frumoasă este viața, cu clișee motivaționale și vrăjeli despre cât de recunoscător sunt divinului pentru ce fel de om sunt.
Sunt un om/ blogger pragmatic, care vede rahatul în care a încetat să se zbată țara asta, un om/ blogger independent de vreun partid, de vreun ștab cu bani care controlează țara sau de orice altă entitate, care, la o adică, ar avea o mână înfiptă în curul meu, manevrându-mi, ca un ventriloc, cuvintele și subiectele după cum preferă. Singurele filtre prin care încerc să îmi trec articolele și textele fiind bunul simț și logica vârstei la care scriu articolele respective.
Consider că văd destul de bine în ce țară trăiesc și că am mirosit sistemul pe scheletul căruia se mișcă lucrurile în jurul meu. Știu că parcagii sunt acolo unde ar trebui să fie taxatori autorizați de la stat, dar că banii se duc tot în același lighean în care ar ajunge chiar dacă aș primi un bon ori de câte ori aș parca mașina în jurul Centrului Vechi sau în altă zonă aglomerată. Știu că mai toate situațiile încinse au o șansă de rezolvare dacă știi să vorbești frumos. Desigur, cu excepția situațiilor încinse din Club A.
Recunosc de la o poștă un echipaj de la rutieră care stă să facă o șpăguță la o linie dublă continuă sau la o trecere de pietoni prost semnalizată. Recunosc asistentele medicale care au buzunarul de la halat lărgit ca să nu te chinui ca la gura unei pușculițe atunci când plasezi o atenție. Recunosc imediat o situație în care nu trebuie să casc gura sau să intervin, în caz contrar riscând să devin într-o clipită parte vătămată. Trăiesc în România, mă adaptez, ajut unde pot să ajut, scriu unde cred că am pentru cine și îmi văd de felia mea.
Dar sunt conștient că poate într-o seară, nici talentul de a vorbi sau vreun ban bine plasat nu mă va ajuta să scap dintr-o situație în care unui șmecher i se va părea că m-am uitat ciudat, că nu am lăsat suficient bacșiș, că dracu’ știe ce o avea el în cap, și mă voi trezi sub o rafală de pumni cărora nu le-aș ține singur piept și față. Așa cum s-au trezit niște băieți duminică dimineață, așa cum s-a trezit Ellunes (Mihai Mateaș) când a încercat să facă puțină dreptate, când a văzut că în sediul poliției din Centrul Vechi niște băieți erau bătuți de bodyguarzi, evident, chiar sub ochii polițiștilor.
Trăim într-o societate controlată prea mult (și pe față) de “băieții deștepți”. Trăim într-o societate în care caracatița asta împuțită care a sugrumat totul în jurul nostru controlează tot de la politic, la poliție, la presă, până și la gunoi și locul de parcare. Suntem în situația scârboasă în care urlăm la stele când ni se întâmplă o nedreptate, asta pentru că toți ochii, like-urile, tweet-urile ne sunt axați/ axate pe tot felul de porcării care ne dau senzația falsă că suntem superiori și că le știm pe toate. Când, de fapt, nu știm nimic.
Ar fi bine ca articolul lui Mihai Mateaș să ajungă pe multe monitoare. Ar fi bine ca articolul lui să primească mult mai multe tweet-uri și share-uri decât a primit porcăria aia cu 5 chestii, care a oferit subiectul de dezbatere pentru tot 2013. Ar fi bine să se întâmple ceva pentru cetățeanul Matei Mateaș care să îmi ofere o fărâmă de încredere în sistemul ăsta. Altfel, o să scriu și eu despre 5 chestii și o să-mi văd de depresiile mele.
2 comentarii