Începând de ieri, Instagram a activat în State “Event Channels” în secțiunea de Explore. Acest Event Channels va strânge la un loc toate postările video de la anumite evenimente, cum ar fi concerte sau competiții sportive. Cu alte cuvinte, vom putea urmări un concert din mai multe perspective și, cel mai probabil, telefoanele alea ținute în mâini pe la concerte vor deveni în sfârșit cu adevărat utile.

Faza asta ar fi chiar tare, dacă nu ar fi clonată după “Story Explorer”, o opțiune care interconecta story-urile prestate de utilizatorii de Snapchat aflați în aceeași zonă. Gen concert, meci de fotbal etc. Partea amuzantă e că, la fel ca și în cazul Instagram Stories opțiunea asta clonată va rupe fără să conteze prea tare că Instagram s-a inspirat de la concurență.

Singura chestie nasoală de care s-ar putea lovi la o adică Instagram ar fi că, spre deosebire de Snapchat – unde Story Explorer dispărea odată cu Story-urile (după 24 de ore), video-urile de pe Instagram rămân pe un server și s-ar putea trezi cu câteva trageri de mânecă din partea caselor de discuri și organizatorilor de competiții sportive, pentru că e mare bătaie pe partea asta de drepturi de transmisie.

Și așa am senzația că Facebook va fi cât de curând urecheat de cineva pentru toate Live-urile alea de la concerte pe care le tot vedem în feed în ultima vreme.

În fine. Este interesant de urmărit toată cursa asta de copy-ponta-paste pe care a pornit-o Instagram recent. Nu mi se pare deloc frumos ce face, dar trebuie să recunosc că am ajuns să fac Story-uri de Instagram aproape în fiecare zi. :) Btw, mă găsiți aici. Follow me, alea-alea!

instagram-event-channels

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.