Mamă, vreau să fiu cercetaș!

Cred că astea sunt cuvintele ideale pe care le-ar putea rosti (la un loc) un copil. Ele ar însemna un prim pas în pregătirea pentru examenele vieții, în distanțarea de fusta mamei, în învățarea unor lecții despre organizare, distracție, prietenie, natură, onoare, omenie și, poate cea mai importantă lecție, crearea unei lumi mai bune.

Am scris un articol vineri despre faptul că o să am ocazia de a vizita două tabere de cercetași, ambele aparținând Organizației Naționale Cercetașii României. Asta la invitația Mercedes-Benz România, care este partener de seamă al acestei frumoase organizații non-guvernamentale. Din păcate nu m-am putut ține de cuvânt și nu am relatat întâmplări de la fața locului, din simplul motiv că nu aveam semnal, iar după o zi lungă de zbenguit prin taberele cercetașilor nu mai aveam strop de energie să mai scriu ceva când ajungeam la hotel.

Așadar, simt nevoia să mă revanșez și voi recupera articolele/ relatările respective în decursul zilelor următoare.

Probabil când auziți cuvântul “cercetaș” vă gândiți la puștii ăia enervanți din filmele americane care vindeau prăjituri din ușă-n ușă (mie asta îmi venea în minte). Ei bine. nu-i așa!

Cercetașii României sunt în jur de vreo 2500, iar la nivel global sunt aproape 31 de milioane de cercetași. Este cea mai mare organizație pentru tineret din lume, iar lucrurile pe care le învață în aceste tabere variază de la dezvoltare personală și intelectuală, până la competiții de cățărat pe stânci, tras cu arcul sau rafting. Este extraordinar să vezi cum niște copii de câțiva ani sunt în stare să facă drumeții prin păduri, să doarmă în corturi în inima acelor păduri sau să se cocoațe pe stânci înalte de treizeci de metri.

Am fost surpins în tabăra “Lupișorilor”, în care erau copii între 4 și 10 ani, să văd organizarea și respectul față de lideri și de reguli. Era suficient ca un lider să ridice mâna, ca Lupișorii să facă același lucru și, implicit, liniște pentru a asculta ce vrea să zică liderul. La un simplu sunet de vuvuzelă, toți copiii se grupau și se adunau ca la “careul” pe care îl făceam la început de an în școală. Toți Lupișorii erau grupați pe echipe aparținând orașelor din care veneau, iar fairplay-ul cu care se aplaudau reciproc la ceremonia de premiere a unui concurs, m-a făcut să realizez cât de mult încheagă relațiile interumane în aceaste tabere.

Mai jos aveți primele două pagini din “Carnetul de Vânătoare al Lupișorului”:

Ca să vă faceți o idee despre energia pozitivă pe care o emană copiii ăștia, aruncați un ochi pe clipul de mai jos, clip filmat de Nihasa în tabăra Lupișorilor:

Există și cercetași mai mari: “Exploratorii” au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, fac cățărări cu naturalețea cu care alerg eu după autobuz, repară podurile de lemn de pe traseele turistice, fac expediții în peșteri (unde chiar și mai înnoptează uneori) și au bine stabilit în minte ce vor să facă pe viitor. La fel ca și Lupișorii sunt extrem de uniți, iar faza de la petrecerea de încheiere a taberei, în care fiecare în parte își striga prima silabă a numelui iar apoi ceilalți completau în cor numele, mi-a ridicat părul de pe ceafă. Tot în ultima seară de tabără, Doru Panaitescu le-a ținut o prezentare despre speologie și le-a arătat o mulțime de poze făcute în cele peste 600 de peșteri pe care el le-a explorat.

Mi-a plăcut experiența de weekendul trecut, am avut prima mea interacțiune cu o tabără și, poate cea mai tare experiență, în premieră, m-am cățărat pentru prima oară pe o stâncă. Dar despre această acțiune revin cu un articol separat, se pare că mi-am descoperit o nouă pasiune. :D