Închide

Ce vrei să cauți?

Mi-am luat prompter. Se vede?

Sunt genul de om care nu le are cu sintetizatul unei idei atunci când vorbește liber. De exemplu, clipul de mai jos are vreo 5 minute, în contextul în care am citit de pe prompter. Dacă vorbeam liber și încercam să zic aceleași idei, probabil clipul avea 20 de minute. Ăsta sunt, măcar încerc să găsesc soluții.

Așadar, pe o scară de la 1 la 10, cât de tare se vede că citesc de pe prompter în clipul de mai jos? Aveți vreun pont-ceva să fie mai puțin vizibilă schema? Sau preferați să vorbesc liber și să fiu versiunea online a lui Florin Piersic?

Teleprompterul l-am luat de aici. Pwp!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. Sincer nici nu mi s-a parut ca ai avut un prompter. Ai fost la fel ca inainte.

  2. :D)

    Trebuie sa ai escape corner.

    Eu folosesc telefonul meu, pus in stanga obiectivului, drept urmare nu am nevoie de setupul asta.

    Dar nu ter sa stai sa te uiti fix in el. Tocmai ca al meu e mai mic, trebuie sa imi arunc ochii pe floarea din dreapta, din colt si revin la text imediat.
    dar arunc privirea ca sa para mai natural. Ca si cum s-ar maimutari cineva in spatele camerei

    • #3 Comentariu nou

      Partea fină la tine e că ai experiență ca lumea. :D Săr’na de pont! :D

  3. Pentru a citi la prompter sunt cateva lucruri de care trebuie sa tii cont:
    – textul sa plece din mijlocul ecranului si sa iti urmareasca ideile, nu sa il urmaresti tu pe el. Fontul sa fie suficient de mare cat sa cuprinzi mai multe randuri intr-un ecran, dar suficient de mic cat sa nu ai mai mult de o fraza in ecran
    – Clipeste, clipeste, clipeste. Ochii au nevoie sa se umezeasca, altfel o sa aiba un efect de strabism, ca si cand iti sare pupila la fiecare rand nou.
    – Respira pe virgule si punct. Clipeste de cel putin 15 orei in 30 de secunde pentru parea natural, nu ca si cand tii ochii deschisi sa nu pierzi randul.
    – citeste logic, desigur dupa ce ai citit de pe foaie textul de cel putin 3 ori cu voce tare. Pont: prezentatorii isi citesc capetele video cu voce tare inainte de jurnal
    – urmeaza lectii de dictie si respiratie cel putin 10 minute inante sa citesti la prompter. Astfel, lucrezi la frazalitate si iti iei pe timpul citirii suficiente gure de aer sa nu para ca alergi textul.
    – nu te uita in textul de la prompter, uita-te in obiectiv. Ochiul uman are capacitatea sa vada textul, iar creierul il proceseaza oricum. E exact ca la citirea in diagonala, mai ales daca ai citit de cateva ori cu voce tare textul inainte.
    – nu cauta solutii de compromis pentru ca daca ai de tras la un moment dat in public la prompter, mai tare te incurca. Tu trebuie sa ajungi sa citesti natural, nu robotic.

    Sfaturile vin dupa ani de zile de productie TV, cursuri urmate in domeniu si 2 ani de citit la prompter pentru review-uri inregistrate. Bafta!

  4. #6 Comentariu nou

    Ahahaha, am crezut că nu văd şi nu aud eu bine. Apoi m-am gândit că citeşti de pe o hârtie, ceva clar nu era în regulă dar la.prompter nu m-am gândit.
    Stilul tău este foarte natural şi plăcut.
    Dacă ne ziceai direct cu cuvintele tale, cum ne-ai obişnuit, puteai să vorbeşti 30 de min despre KFC că ascultam fără să mă plictisesc. Nu am mâncat niciodată la colonel, nu sunt fan american fast food, but who cares? :))) Tu zi-i acolo.
    Merry Christmas şi ție!

  5. #7 Comentariu nou

    Salutare,

    Chiar vorbeam cu soția și am remarcat că te uiți puțin mai fix.. chiar mă gândeam că poate ți-ai luat prompter… and voila.

    Nu sunt în măsură să dau sfaturi dar probabil cu timpul nu se va mai observa pentru că acum încă te obișnuiești cu el.

    Multa bafta!

Adaugă comentariu