Închide

Ce vrei să cauți?

Neam de conectaţi…

Eram azi într-un magazin de prin Băneasa, în magazin intră şi un cerşetor, cu tot ce implică el adică un miros ce batea prin K.O. mirosul unui sconx în putrefacţie.

Tipu’ nu avea nicio treabă, scoate din buzunar o punguţă (cu mai mult de doi bani) şi o pasează vânzatoarei. Vâzatoarea fericită că face rost de mărunt se apucă şi numără. A numărat (nu exagerez) aproape un milion, numai monede (de 50 de bani şi de 10 bani). După ce termină îi bagă în casă fericită şi îi dă omului două hârtii cu Aurel Vlaicu (50 ron). El le ia şi o întreabă dacă mai are rost să revină peste “câteva ore” cu alt mărunt, ea zice (evident) că nu. BUN, până aici nimic nou, cu toţii ştim că cerşetorii fac bani frumoşi.. mai ales cei din “zone bune” (Piaţa Romană, Universitate, Băneasa, etc..).

Dar ce m-a lăsat mască a fost următoarea fază… Scoate omu’ un telefon din buzunar, cred că era Nokia… parea destul de nou şi de “deştept”, sună pe cineva şi îi zice: “Bă, mi-ai păstrat loc? Da? Bine! Hai că îmi consum toate minutele.. Pa!”

Acu’.. sincer nu pot să îmi dau seama unde îi păstra, camaradu’ lui, acel loc.. nu cred că la film, la operă sau la examen. Am senzaţia că loc de cerşeală.. De unde rezultă că până şi în domeniul ăsta există o oarecare ordine şi o logică în acţiuni.

Aşa că:

A. Dragi puliticieni, aveţi grijă pe cine cununaţi sau botezaţi, voi şi fraţii voştri. Dacă aveţi “legături dubioase” nu le agitaţi pe la nasul nostru, cum fac piţipoancele cu silicoanele, că riscaţi să-l enervaţi până şi pe amărâtul ce v-a votat pentru o găleată, un radio,  zece lei sau mai mult…

B. Dragi futbalişti, nu mai băgaţi în gură tot ce gasiţi prin casă, ca Alina Plugaru, pentru că riscaţi să rămâneţi fără admiratoarele cu care beţi un pahar de vin (fără să ştie nevasta), de fapt riscaţi să nu mai puteţi face acel lucru pe care îl faceţi de sunteţi cunoscuţi.. şi faptul că sunteţi cunoscuţi atrage acele admiratoare.. (întelegeţi voi.. sau NU) :)

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. De aia nu dau bani cerşetorilor.

    • :)) eu le dau doar de mâncare.. dacă am ceva la mine… napolitane.. un măr ceva. Sunt unii copii care se bucură mai mult la mâncare.. pt că probabil banii îi dau cuiva..

  2. pe mine ma surprinde gestul vanzatoarei…avem o adevarata retea de cersetori&co, o adevarata “mafie”:))

    • E şi un film despre mafia asta “Filantropica” cu Gheorghe Dinică… “face toţi banii” ..
      Până la urmă asta e Românica.. ne adaptăm sau emigrăm :)

  3. #5 Comentariu nou

    marian e atat de bun..le doar mancare..odata l’am vazut ca i’a cumparat la un cersetor, un meniu de la kfc, meniu mare!

  4. :lol: miros de sconx in putrefactie :lol:

Adaugă comentariu