Acum câteva seri, în trecere prin Centrul Vechi, am văzut o fază care m-a pus oleacă pe gânduri.

 

Doi indivizi s-au luat la bătaie în faţa unui bar. Bodyguardul care stătea pe scaunul de la intrarea în bar a preferat să nu intervină, ci doar să se uite. Evident, ca într-o bătaie normală, unul dintre bătăuşi încasa mai multe decât dădea. Ca soluţie de avarie a profitat de faptul că strada era într-un proces de reasfaltare,  pe jos fiind multe pietre, şi a pus mâna pe câţiva bolovani pe care a început să îi arunce în toate direcţiile. Câţiva chiar au intrat (civilizat) pe uşa barului, moment în care bodyguardul şi-a simţit teritoriul şi postul ameninţat şi a intervenit între cei doi.

 

Nu am căscat prea mult gura, dat fiind faptul că ploua cu “meteoriţi”, şi mi-am văzut de drum. La câţiva zeci de metri de “zona fierbinte” era o dubiţă a Jandarmeriei cu doi jandarmi în ea. Le-am dat “Bună Seara” şi i-am atenţionat că la câţiva metri în spate se desfăşoară o bătaie cu pietre, care pune în pericol oamenii care trec pe acolo.

 

Amândoi se uitau la mine de parcă le ceream o ţigară, un foc şi bani de bere. Singurul lucru pe care l-au făcut (în loc să iasă instant din maşină şi să îi oprească pe “Fred şi Barnery”) a fost să mă întrebe miraţi: “Cu pietre, zici?!?”.

 

Le-am repetat: “Cu pietre, da!”, le-am urat o seară bună şi mi-am văzut de drum. Am aruncat o privire peste umăr, stil Sodoma şi Gomora, şi ghici ce! Şi-au văzut de ale lor, au ignorat total discuţia pe care au avut-o cu mine.

 

Acu’, eu îmi imaginez că poate Jandarmeria/ Poliţia Română e la cuţite cu Primăria, dar poate când vine vorba de protecţia cetăţenilor ar trebui să ajungă la un consens. Chiar nu prea am mai văzut poliţie, fie ea şi comunitară, prin Centrul Vechi de ceva timp, asta în condiţiile în care zeci de mii de oameni îşi fac veacul şi beţia prin locul cu pricina.

 

Probabil că după ce se va vărsa suficient sânge pe străzile Centrului Vechi se va face ceva în  legătură cu paza şi protecţia. Până atunci propun să mergem la băutură cu căşti de protecţie sau cu proprii noştri bodyguarzi, aşa cum l-am văzut acu’ ceva timp pe domn’ Oprescu la o plimbare cu vechiul/ noul lui prieten Adrian Sârbu.

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. :))Chiar te asteptai sa reactioneze? Stii ce o sa-ti spuna ..pey la cele 10 milioane de le iau chiar crezi ca am chef sa-mi dea unul cu piatra in cap :))

    • #2

      @Cris-Mary, nu cred că ar spune asta. Sunt şi ei conştienţi că nu-s angajaţi ca jandarmi sau poliţişti doar ca să stea şi să se uite. :D

  2. Cris-Mary: asta e o gandire bolnava. nu le convine? sa-si dea demisia si sa plece. daca eu iau o piatra in cap ar trebui ca ala sa nu mai ia nici alea 10 milioane pentru ca nu si-a facut treaba sau nici macar nu a schitat un gest din fisa postului. poate nici mie, poate nici tie nu iti convine suma pe care o iei la sfarsitul lunii, dar asta nu inseamna ca nu iti faci treaba nu?

  3. ai vazut tu politist sa gandească? ăia dormeau pe ei la ora aia :)

  4. #5

    Bine ca nu ti au dat politistii o piatra in cap…:))) gen…pleaca bah de aici nu vezi ca fumam :)))

    • #6

      @Priza, sincer să fiu.. mi-a puţin frică să nu reacţioneze aşa! :))

  5. daca le spuneai “vedeti ca se bat doi, daca ii despartiti si ii amenintati sa ii duceti la puscarie, sigur va dau spaga” se duceau in secunda 2 sa opreasca conflictul :))

    • #8

      @Lexis, :)) cred că ajungeau acolo cu viteza lui Superman. :))

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.