V-am mai zis că am probleme mari cu organizarea timpului, atât de mari încât acum câteva săptămâni am reușit performanța de a întârzia la un curs de time-management (true story).

 

Ăsta este motivul pentru care nu puteam să înțeleg (până astăzi dimineață.. când m-a trăznit răspunsul) de unde are timp Shurubel să facă atât de multe lucruri: să fie DJ la Radio21, să prezinte tot felul de evenimente și baluri de boboci, să cocheteze cu televiziunea, să facă filmulețele alea destul de haioase de pe 10lucruri.ro și să mai lucreze și într-o agenție de publicitate.

 

Adică.. eu sunt într-un haos total tot timpul și nu fac nici pe jumătate cât face tipul ăsta.. De aici am mirosit eu că este ceva suspect la mijloc.

 

Tocmai d’asta am luat toate variantele posibile și imposibile la mână ca să îmi dau seama cum înșeală Shurubel sistemul, cum face el să pară că este regele neîncoronat al multitasking-ului.

 

Să apeleze la magie neagră – nu este stilul lui (doar a văzut și el ce a pățit Oana Zăvoranu). Să pună pe altcineva în locul lui să facă toată treaba, în timp ce el stă la șpriț –  nu prea are cum să facă asta.. doar îi vedem fața și îi auzim vocea peste tot. Să aibă un “device” care încetinește timpul, făcând din secunde minute –  se dădea el de gol când îl scotea și îl punea pe masă la cafenea ca să facă mișto de figuranții cu iPhone 4s.

 

Pur și simplu, a rămas o singură variantă: Shurubel are un frate geamăn! Un frate care se trezește atunci când Shurubel se culcă și care se culcă atunci când Shurubel se trezește. Astfel, cooperativa Shurubel SRL muncește neîntreruptă 24 de ore. Când unul este acasă și doarme, celălalt este în club prezentând evenimente și agățând dudui. E simplă treaba!

 

Șurubel, aștept confirmarea! :))

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Sa stii ca mai fac si dragoste (dulce), citesc in metrou si beau cel putin 3 nopti pe saptamana. La un moment dat chiar asteptam sa-i sara cuiva in ochi situatia asta dubioasa.

    Ne flatezi pe amandoi! Te trecem in agenda pentru o bere.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.