Tatăl erou

Deși nu am încă în plan să devin tatăl unui “mini me”, care să îmi moștenească încăpățânarea și talentul de a face tot felul de boacăne elaborate sau accidentale, mai îmi trec uneori prin filtrul imaginației tot felul de situații în care joc acest rol destul de greu, rolul de tată.

.

Și, de departe, cea mai grea situație ar fi cea în care aș fi tată de fetiță. Îmi este cel puțin greu să mă pun pe mine, o bestie neîndemânatică de om, în situația în care ar trebui să mă joc de-a prinți și prințese cu o făptură mică și delicată. Nici nu vreau să îmi creionez în minte haosul dimineților în care ar trebui să o pregătesc pentru școală, acel “ti-ai pieptănat și prins părul”, “am luat ghiozdanul, pachețelul… aoleu, am uitat fetița”.

 .

Poate aflat într-un haos asemănător, un tătic din lumea asta mare a găsit o soluție cel puțin fantastică pentru a-i prinde fetiței lui părul în coadă. Cred că omul ăsta merită o medalie la Salonul de Invenții de la Geneva:

.