Închide

Ce vrei să cauți?

Tehnici de supravieţuire rutieră

Uneori viaţa îţi pregăteşte întâmplări neplăcute dar memorabile.

Evident, în momentele alea singurul vinovat pe care îl vezi eşti tu, nu poţi concepe că tot universul cotemplă doar pentru nefericirea ta. Ironic, până la urmă nici măcar tu nu îţi acorzi atâta importanţă…

Ei bine, totuşi se întâmplă faze d’astea. Se întâmplă să rămâi fără lichid de parbriz pe autostrada Bucureşti-Piteşti exact într-o zi mocirloasă de sfârşit de iarnă. O zi în care orice tir înseamnă pentru tine o găleată de noroi pe parbrizul maşinii.

Şi totuşi, ce faci? Te opreşti la prima benzinărie şi dai 60 de lei (RON) pe o pungă de JetXpert? Şi dacă următoarea benzinărie este la 20 de kilometri de locul unde eşti, cum te descurci până acolo?

Soluţia este simplă şi la îndemâna oricui, domnul Bear Grylls ne-a învăţat că în momentele dificile nicio picătură de pişat pipi nu trebuie irosită.

Cu alte cuvinte, te pişi faci pipi într-o sticlă, după care o torni în recipientul pentru lichid de parbriz şi astfel vei obţine resursele necesare pentru a ajunge la prima benzinărie din drum.

Ajuns la benzinărie, evident, nu vei da 60 de lei (RON) pe prostia aia de JetXpert că doar taică-tu nu este Ion Ţiriac şi nici măcar Ion Ion Ţiriac. Vei face altfel, de fapt ai două opţiuni:

a) De cei 60 de lei (RON) îţi poţi lua bere fără alcool, sau dacă eşti cu prietenii după tine le poţi lua lor bere cu alcool, urmând ca peste câteva minute, în combinaţie cu frigul de afară, să faci rost de nişte JetXpert natural, calitate Bear-Gryllsicească.

b) Te duci la baie şi furi (cu bidonul ăla în care ai făcut pipi mai devreme) nişte apă caldă (să imite cât mai bine temperatura JetXpert-ului natural) că doar este gratis. Fă-le pagubă ăstora cu benzinăriile că oricum nu se mai satură de scumpit carburanţii.

Bun, acum ştii ce ai de făcut în caz că rămâi fără lichid de parbriz pe drumurile publice. Îţi urez clasicul Drum bun!

Această postare este un pamflet şi trebuie tratată ca atare (cu râsete şi multe “like-uri”), orice asemănare cu nişte întâmplări reale este pur întâmplătoare (dacă mă-nţelegi hă-hă!) :D

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

3 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Da` bine ma ca esti tu smecher :)). Normal ca voua baietilor va este usor sa faceti lucrul asta! Sper sa n-am parte de peripetii d-astea cand o sa am masina :)))).

Adaugă comentariu