Închide

Ce vrei să cauți?

Câteva idei despre BMW i3

BMW România a avut suficientă încredere în mine încât să îmi dea pe mână, preț de câteva zeci de minute, un BWM i3, cât să mă agit puțin cu el prin parcarea AFI Cotroceni.

Pe scurt: Dumnezeule, ce mașină electrică au putut reinventa nemții!

bmwi3

Spiritul BMW i3

BMW i3 este o mașină cu mai multe premiere mondiale, asta pentru că este construită de la zero altfel.  De fapt, ăsta este cuvântul care o descrie cel mai bine: “altfel”. Este prima mașină în al cărei proces de construcție este folosită doar energie regenerabilă. Este prima mașină produsă la scară largă care are caroseria din fibră de carbon (un material ușor și rezistent care a fost folosit pentru prima oară în anii ’80 la avioanele de vânătoare).

Materialele folosite în interiorul ei sunt extrem de atent selectate pentru a respecta mediul și de a oferi, în același timp, și un stil aparte: textilele folosite conțin lână de oaie din Italia, iar elemente din plastic conțin 40% plastic reciclat. 

bmwi3-interiorInteriorul

Cel mai probabil nu o să mai primesc vreodată un BMW în teste pentru că scriu asta, dar vă jur că primul gând care mi-a venit în minte când am avut contact vizual cu interiorul i3-ului a fost “Frate, ce nordic e!”. Poate de la forma aerisită a bordului creat de designeri după ce s-au jucat cu un lemn care la atingere îți povestește istoria lui cu ajutorul nervurilor. Poate de jocul de culori dintre materialul textil și pielea atent răsărită din scaun, cât să îți dea senzația că ești purtat pe brațe, într-un fotoliu dintr-o casă cubică plină de geamuri mari.

Revenind la bord, el este principala atracție a BMW-ului i3 și o să îți dea în permanență senzația că ești într-o navă spațială. 

Exteriorul

Îți zice de la prima întâlnire că nu e precum celelalte, că ei nu i se aplică accize pe benzină, că vine din viitor, că plănuiește să se întoarcă acolo, dar cu tine la bordul ei. Oricât ai vrea să nu te uiți lung la ea și să o studiezi, nu te poți abține. E un BMW, până la urmă.

Motorul

Electric. 170 de cai putere. Cuplu: 250 Nm. Pupă 100 km/h în 7,2 secunde. Viteza maximă este limitată la 150 km/h. O să facă de râs multe mașini la culoarea verde a semaforului, asta pentru că i3-ul cântărește 1195 de kilograme. Când ai apăsat accelerația, te înfige în scaun cu agilitatea  și silențiozitatea unui luptător ninja. 

Autonomie

160 de kilometri dacă o vrei electrică 100%. 300 de kilometri dacă îți iei versiunea Range Extender, care are un motor pe benzină ce încarcă bateria. 

În altă ordine de idei, bateria mașinii se încarcă în aproape 9 ore. 

Manevrabilitate

O să zic doar atât: faci o parcare laterală de nici soacra nu o să aibă ce să-ți comenteze. 

Preț

În România nu a fost lansată oficial, dar în Germania se vinde începând cu 34.950 de Euro cu tot cu TVA, dar prețul poate crește odată cu dotările.

Concluzie

Ziua mea e pe 1 iunie. 

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Încă nu mi se pare foarte utilă, e mai mult fiță. Așteptăm să preia BMW tehnologiile Tesla Motors care sunt la liber mai nou, și va avea range si putere cum trebuie. :D

Adaugă comentariu