Închide

Ce vrei să cauți?

Iubesc să-mi petrec sărbătorile acasă

Dacă îmi face vreun psiholog testul cu “Eu zic un cuvânt, iar tu îmi zici altul care să se lege de el” și îmi va zice “Crăciun”, eu voi răspunde într-o milisecundă “acasă” și asta fără să fac neapărat vreo trimitere la postul tv sau la piesa lui Smiley.

Crăciunul are un ritual aparte pentru mine, ritual care începe cu mirosul de sarmale de pe scara blocului și care se termină cu familia strânsă în jurul unei mese care aproape că face și ea burtă sub presiunea mâncării și băuturii. Crăciunul este despre orele în care îi ai pe toți cei dragi strânși în camera în care tronează un brad îmbrăcat în beculețe colorate, iar coloana sonoră este compusă din râsete, muzică dubioasă pe care nu poți să o schimbi și sunete de tacâmuri care fac slalom printre salată de boeuf, sarmale și friptură.

Mi-ar fi foarte greu să fiu departe de așa ceva în perioada sărbătorilor și sunt sigur că mulți români simt la fel. Tocmai din acest motiv Timișoreana a pus la cale o campanie prin care oferă un bilet de avion dus-întors pentru un român aflat în străinătate, să vină acasă și să se bucure de sărbători alături de cei dragi. Așa că dacă citești articolul ăsta de undeva departe de casă sau ai pe cineva drag pe care vrei să îl aduci acasă de sărbători, intră pe www.SarbatoriAcasa.ro și înscrie-te pentru șansa de a câștiga biletul de avion.

Un alt lucru tare pe care poți să îl faci pe site-ul respectiv este să trimiți o felicitare fizică persoanelor dragi. Ai de ales dintre 30 de cărți poștale, scrii un mesaj sau alegi unul predefinit (eu recomand să scrii tu unul) și o trimiți gratuit prin poștă unei persoane dragi, care sunt sigur că se va bucura de surpriza inedită. După ce dau publish articolului de față, o să trimit și eu câteva.

Timisoreana-Sarbatori-Acasa

Dă click pe poza de mai sus și pune-te pe trimis felicitări. O să faci senzația printre rude și prieteni. :)

Ca să nu închei articolul brusc, mai fac un anunț de tip concurs. Mâine (adică joi) de la 17:30 am fost invitat de Timișoreana la un workshop de gătit bunătăți de Crăciun. Problema mea e că în afară de cartofi prăjiți, nu prea știu să gătesc nimic altceva. Așa că am nevoie de un cititor să mă ajute să nu mă fac de râs.

Lăsați-mi un comentariu mai jos cu răspunsul la întrebarea clasică a băieților din B.D. “Cine vă recomandă?” și o să aleg în funcție de recomandări un camarad de cratiță pentru mâine. Promit să fac cinste cu câteva berici. #casăfiebine

Update: L-am luat cu mine pe Iulian Sirbu (fost concurent Masterchef) și a fost super fun. Revin cu articol și vlog. O să vă placă! :)

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    “Un frate al meu mai mare!”
    Sã fiu serios acum, nu sunt eu “ãl mai priceput” dar cred cã m-aş pricepe ceva mai bine la oalã şi cratiţa, asta din ce ai scris tu mai sus!

    Baftã la gãsirea unui camarad de gãtealã!

  2. Ma recomanda talentul, familia si toata comunitatea de instagrameri din Romania ?

  3. #3 Comentariu nou

    Cine ma recomanda…Cine ma recomanda… Hmm…

    Ah, da, stiu! Chef Foa, Chef Hadean si Chef Patrizia ma recomanda. Cu 3 de Da ! Pai cine a fost la un pas de semifinala Masterchef daca nu subsemnatul?

  4. pare o postare scris de fata si nu de mariciu. :)))

    • #5 Comentariu nou

      @Loredană fată, ăsta-i punctul meu slab… Crăciunul acasă. Mă transformă! :))

  5. Vezi, Mariane, care e dezavantajul de a trăi într-un oraș shaormist? Noi, în Ardeal, facem sarmale încă de la vârste fragede, astfel încât la maturitate deținem kung fu în sarmale și nu trebuie să îi întrebăm pe alții ce să gătim de Crăciun…

  6. Pai…ma recomanda prietenii, experienta siimaginatia boagata.

Adaugă comentariu