Închide

Ce vrei să cauți?

Ce facem cu violoncelul într-o seară de luni?

Ieri seară am asistat la primul spectacol din cadrul “Ludika – Teatrul unor nopţi de vară“, un proiect foarte interesant ce se desfăşoară la Teatrul de Vară din Herăstrău şi care are în plan să răcorească bucureştenii, în fiecare seară de luni, cu ajutorul spectacolelor de teatru.

 

Trebuie să recunosc că a fost prima dată când am văzut un spectacol de teatru într-un spaţiu deschis precum un teatru de vară şi poate tocmai d’asta am fost extrem de încântat de atmosfera relaxată, de oamenii simpli care au venit în ţinute lejere de vară, înarmaţi cu popcorn şi “porumbel” fiert.

 

Piesa de teatru “Si cu violoncelul ce facem”, ce i-a avut în distribuţie pe: Sorin Francu, Paula Grosu, Valentin Cotiga si Mihail Spiridonescu, a fost una diferită, scurtă şi la obiect.

 

Morala piesei: “Când ne deranjează ceva cu adevărat, vorbim mult şi facem puţin

 

Cum vă spuneam, Ludika vă aşteaptă şi lunea viitoare, la ora 20:00, cu un spectacol: “Vreau să fiu actriţă” de Robert Mauro, în regia si interpretarea Ancăi Sigartău.

 

Mergeţi şi aruncaţi un ochi, puteţi vedea filmul de pe ProTv şi în reluare! :)

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Foarte frumos!

Adaugă comentariu