Închide

Ce vrei să cauți?

Cum am încălţat cu şlapi o spălătorie auto

Acu’ vreo trei ani de zile, când lucram în vânzări, făceam tot felul de combinaţii că să îmi rotunjesc veniturile. Avem în portbagajul maşinii tot felul de produse dubioase pe care fie le vindeam, fie le dădeam clienţilor sub formă de atenţie ca să îmi facă nişte comenzi serioase.

Într-o vară, aveam în portbagajul magic o cutie plină de şlapi. Nu mă întrebaţi de unde o aveam… că nu mai ţin minte. Ideea e că aveam acolo, în portbagaj, o cutie mare care mă încurca teribil. La clienţi nu puteam să merg cu o pereche de şlapi cadou: “Săr’na, am venit să vă dau papucii!”, de vândut la vreun tarabagiu în Obor era riscant pentru că intram într-un conflict de interese cu mafia şlapilor şi a “două perechi de ciorapi la un leeeeu”, aşadar mă bătea gândul să pun cutia respectivă lângă un tomberon de gunoi.

Fix înainte să fac asta, am zis să îi fac maşinii un duş spumos, că urla tabla pe ea de atâta jeg încins. Bag maşina pe rampa unei spălătorii de la mine din cartier, dau directiva clasică “interior-exterior” şi mă aşez pe un scaun de plastic la umbra unui copac bătrân de pe strada Ghica-Tei.

După vreo juma’ de oră vine la mine tipul care îmi spăla maşina şi mă întreabă pe un ton ferit: “Şefu, fac curat şi în portbagaj?”, eu îi zic că e ok să dea cu skip apocalipsei din portbagaj iar el continuă pe acelaşi ton ferit: “Şefu, am deschis fără să vreau portbagajul şi am văzut că ai nişte şlapi, sunt de vânzare?”.

Atât mi-a trebuit! L-am luat de gât pe salvatorul care nu ştia ca îmi este salvator: “Frăţioare, ce ai zice tu dacă vă dau vouă cutia de şlapi şi îmi faceţi “o tapiţerie” din partea casei?” (vreo 90 de lei).

Băiatu’ a acceptat fericit, colegii lui au fost şi mai fericiţi, au sfâşiat cutia aia de şlapi cu stilul unui copil de 4 ani aflat în faţa cadourilor în dimineaţa de Crăciun. Mi-au făcut maşina brici, eu am fost de două ori mulţumit: o dată că am scăpat de cutia problemă şi a doua oară că mi-am luat la revedere de la urmele de shaorma de pe scaune.

Asta, zic eu, este o situaţie de un win-win de toată frumuseţea! :)

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

2 comentarii Adaugă comentariu

  1. vezi ca ai un virus care iti bolduieste textele total aiurea si fara nicio logica. ai vreun antivirus instalat? recomand orice antivirus,rezolva te rog problema asta, scapa de virusul asta dubios care iti face textele sa para mailuri din acelea dubioase ce vand viagra sau promit castiguri de mii de euro muncind de acasa….

    • #2 Comentariu nou

      virusul se afla la mine in cap.. promit sa incerc sa scap de el.. :)) multumesc! :)

Adaugă comentariu