Da, sunt un om rău care, în general, zâmbește diabolic la filmările cu reacțiile oamenilor surprinși de cutremur, dar de data asta am trecut la un alt nivel: am râs cu sughițuri.

În filmarea de mai jos, trasă în timpul cutremurului de sâmbătă seară într-un Orange Shop plasat strategic în mall-ul din Galați, veți vedea:

1. un tătic responsabil care o ia primul la fugă, lăsându-și copiii în spate, total rătăciți și dezorientați.

2. un angajat Orange care postează pe Facebook că este cutremur, în timp ce tot mall-ul se zgâlțâie apocaliptic.

3. o armată de fuste într-o alergare din care, surprinzător, nu pică nicio plasmă, niciun iPhone 6, nimic.

4. un flăcău care aplică mitul cu statul în ușă, sub prag, în timpul cutremurului. Problema e că îl aplică în mall, sub un prag de rigips, între niște uși de sticlă.

Așa.. pentru posteritate, am făcut și-un GIF cu toată brigada fustelor care îi dă talpă prin mall, brigadă responsabilă pentru râsul cu sughițuri.

cutremurul-fustelor