Un articol pentru cei tari în cod | Mariciu.ro

Un articol pentru cei tari în cod

Nu știu câți programatori citesc blogul meu, sau câți o să agăț cu titul de mai sus, însă sper ca articolul ăsta să ajungă pe monitoarele a cât mai mulți creatori de coduri.

 

Între 27 și 28 octombrie, timp de 24 de ore, mai multe brigăzi de hackeri se vor lupta, în echipă sau individual, pentru crearea/ dezvoltarea unor aplicații de Mobile, Cloud Computing și Web Dev. Numele evenimentului este Hackathon, va avea loc la Crystal Palace Ballrooms, iar premiile cu care pot pleca acasă acești “pianiști cibernetici” se ridică la aproape 4500 de euro.

 

Totuși, eu cred că mai toți cei care care vor veni la acest eveniment vor veni mai mult pentru o porție de socializare offline alături de camarazii de tastatură, pentru o etalare a codului propriu și personal, pentru 24 de ore de “joacă” și competiție.

 

Sper să reușesc să ajung și eu la evenimentul cu pricina, să mă lămuresc dacă clișeul pe care îl veți vedea în spotul următor este valabil, iar programatorii sunt toți slabi, purtători de ochelari (care pot vedea adânc în sistemul tău de operare) și de  tricouri negre cu mesaje mai codate decâte cele ale lui Andi Moisescu.

 


Adauga un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.