Acum patru ani s-a întâmplat ceva extrem de important în peisajul shaormei bucureștene, iar eu am senzația că lumea a trecut nepăsătoare pe lângă toată povestea. Tocmai d-asta am zis să prestez acest articol, ca să fie lumea informată, domnule!

Pe scurt, afacerea Dristor Kebap s-a împărțit în două lipii. Așa cum creștinismul s-a spart în ortodoxism și catolicism în 1054 sau, să fac uz de o comparație mai bună, Imperiul Roman s-a divizat în cel de Apus și cel de Răsărit, așa s-a întâmplat și cu probabil cea mai cunoscută shaormerie din București.

Cele două entități sunt Dristor Kebap și Dristor Doner. Entitatea cu “Kebap-ul” a rămas la fel cum o știm, pe când entitatea cu “Doner-ul” s-a pus pe introdus în meniu și ciorbe, grill-uri și alte minunății pe gustul românului.

Pe lângă asta, am observat că Doner-ul își face frumos lipiile pe loc și parcă e un pic mai atent la elementele de branding. Urmează să fac o plimbare într-un vlog pe la cele două shaormerii, ca să fac o comparație serioasă (și lipsită de dietă) între produsele lor.

Zvonurile din piață zic că tocmai de aici a pornit și ruptura, unii au vrut să extindă treaba – să modernizeze procesul de producție, să aducă produse noi, iar ceilalți, mai tradiționaliști, au zis să facă fix ce au făcut dintotdeauna că merge treaba. Așa că oamenii s-au spart în două, au împărțit punctele de lucru și fiecare și-a văzut de treaba lui, păstrând cuvântul cheie în rețetă: “Dristor” și acel “din 1999” în coadă, ca “simbol al calității”. :)

Dintre “perlele” celor două coroane putem nota că Kebap a rămas cu Centrul Vechi și istoricul punct de lucru din Dristor, iar Doner-ul are punctul de lucru de la Budapesta, relocat de ceva timp mai spre Tineretului. Pe lângă astea și le-au mai împărțit și pe cele de prin mall-uri. Găsiți voi ce și cum, că știți “să internet” la fel de bine ca mine.

Dacă vă uitați pe interneți, veți vedea că site-ul Dristor Kebap păstrează valorile anului 1999, pe când Dristor Doner e oleacă mai fresh și jonglează cu baghetele pe fundal. Deci separarea a fost făcută și virtual, nu doar în buza lipiei, iar Doner-ul dă din coate un pic mai mult decât frățiorul lui mai tradiționalist. :)

Așadar, eu îmi iau misiunea de a le testa pe cele două și de a face un vlog cinstito-comparativ, iar pe voi vă invit să îmi scrieți în comentarii dacă ați sesizat diferența dintre cele două “Dristorării” și pe care dintre cele două o preferați. :)

PS: Ca să fiu sigur că nu plecați de aici cu vreun gând aiurea #lapachet, țin să menționez că articolul de față nu e parte din vreo campanie ceva. :)) Pwp!

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Nu sunt shaormar, dar ocazional mai bag câte una. Le’am încercat pe ambele și poți sa îți spun faptul ca.. Gusturile sunt influențate de foamea pe care o ai în acele momente:)). Dacă nu îți este foame.. Găsești ceva rău.. (lipie lipicioasă, cruda, pui care mișcă); dacă îți este foame, oricare din ele este buna.

    Astaptam vlogul… Convinge ma sa mănânc mai mult din

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.