Noi nu-l înţelegem, nu suntem în pielea lui ca să simţim cu adevărat ce înseamnă frustrarea pe care ţi-o creează acest loc de muncă. Frustrarea de a face pe şoferul pentru tot felul de oameni, de a primi indicaţii de la toţi “puţoii cu bani” care pleacă din club, beţi morţi, la trei dimineaţa într-o zi de miercuri, şi de la toate “bagaboantele” care se plimbă în toiul nopţii cu taxiul între un apartament din Pantelimon şi unul din Drumul Taberei.


El, taximetristul, nu este neapărat “stăpânul străzii”, cum i se zice în popor, ci mai repede un fin psiholog şi un observator al comportamentului uman. Cum te-ai urcat în maşină te-a încadrat într-un tipar şi ştie cât bacşiş o să-i laşi. Faptul că te-ai pus pe scaunul din faţă şi că ţi-ai aşezat fundul pe scaun, după care ţi-ai tras picioarele în maşină, spune mult mai multe despre tine decât un test psihologic pe care l-ai da la admitere la “Academia de Poliţie”.

 

Momentul preferat al taximetristului este cel în care eşti la mâna lui (mai mult decât atunci când o are pe volan). Atunci când cauţi cu disperare un taxi iar el îţi vede asta în privire. Exact atunci când deschizi uşa şi îl întrebi dacă este liber iar el îţi aruncă o privire “a la Don Corleone” (de tipul: o să-ţi fac o propunere pe care nu o poţi refuza) şi te-ntreabă: “până unde mergi?”. Tu, umil, îi zici zona… iar el, baştan, îţi zice: treizeci de lei. După care dai din cap umilit, de parcă te-a prins profesoara cu tema nefăcută, şi te târăşti pe bancheta din spate jenat de tranzacţia proaspăt efectuată.

 

Astfel de momente, la puterea a zecea, s-au întâmplat în noaptea de revelion în tot oraşul, dragii mei. Toţi taximetriştii care au ieşit la ciupeală au afişat “tariful ăsta”. Şi oricine a vrut să se urce într-un taxi a trebuit să treacă prin umilinţa unei astfel de târguieli. Motiv pentru care mulţi cunoscuţi de-ai mei au preferat să meargă, unde aveau treabă, cu maşinile proprii şi personale, unii dintre ei chiar şi cu un pahar de vin “la bord”.

 

Eu sunt genul de om care nu a pus niciodată mâna pe volan după ce s-a atins de alcool, şi nu zic asta ca să par “un sfânt cu blog”, dar de data asta parcă până şi eu m-aş fi urcat la volan după paharul ăla cu vin, doar ca să scap de vreo tranzacţie cu antreprenorii din maşinile galbene.

 

Nu mă înţelegeţi greşit, nu faptul că îmi cere de zece ori mai mult pe cursă mă enervează. Până la urmă este de înţeles că nimeni nu iese la muncă de drag în noaptea de revelion. Mă enervează la culme toată acţiunea aia de umilire în faţa taximetristului: felul în care primeşti un preţ după ce eşti privit din freză până-n pantofi de către un individ cu aspiraţii de mare şmecher.. în timp ce-şi numără sfidător banii.

 

Prefer ca toate taxiurile în noaptea de revelion să aibă afişat mare pe uşă un tarif de 10 lei pe kilometru, decât să trec printr-o asemenea umilinţă.

 

Eu, personal, în noaptea de revelion nu am trecut prin aşa ceva. Ultima dată când un taximetrist m-a întrebat “unde merg” a primit ca răspuns o uşă închisă în nas. Nu sunt vreun şmecher cu pretenţii de a fi pupat în cur de taximetrişti, dar cer un minim de respect între două persoane care fac un mini-business: eu îi dau 1.39 (pornirea) + 1.39/km + şpagă iar el mă duce unde vreau.

 

7 comentarii Adaugă comentariu

  1. Ultima data cand mi-a cerut unul atatia bani (de fapt mai multi) a fost dupa Bon Jovi. I-am dat o mare … si am prins unul liber cu 1.39/Km care in 10 minute m-a dus acasa.

    Prefer sa o iau pe jos cum am facut anul trecut (nu de alta dar stateam aproape de locul petrecerii) si soferul le-a cerut tovarasilor mei 60 de lei din Alba Iulia pana la Crangasi la ora 5.30 dimineata.

  2. Metroul si RATB-ul au circulat la program normal de noapte:D

  3. Asa este! Se cred “mari” cu toate ca ar trebuii sa fie el umil si sa fie fericit ca te urci si face banii aia…Dar ce sa-i faci, asa sunt oamenii, nesimtirea e in floare!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.