Închide

Ce vrei să cauți?

DJI este noul Apple

Spoiler alert, mă refer strict la viteza cu care inovează și lansează produs după produs în industria asta a dronelor comerciale, făcându-te să arunci cu bani îi ei ca în criptomonede. :)

Acum un an și jumătate, când am decis să îmi iau prima dronă, un Phantom 3 Advanced, maximul pe care puteam să mi-l iau din zona decentă de preț (de până în 10.000 de lei) era Phantom 4.

Toate dronele din portofoliul DJI erau măricele și ca să le cari prin țară aveai nevoie de un ghiozdan incomod de cărat după tine. Toate jucau în aceeași zonă de formă de niște ani buni, iar modificările între generații veneau doar la cameră, conectivitatea cu telecomanda și probabil și puterea bateriei.

La un an și jumătate de la acel moment, portofoliul de modele de drone DJI din zona de consumer (sub 10.000 de lei) este super diferit, iar inovațiile cu care vine fiecare produs nou sunt impresionante.

Cu Mavic Pro au reușit să micșoreze drona aia mare care filmează 4K și este gălăgioasă la nivelul în care poți să o cari după tine în ghiozdanul de laptop. Viteza, durata bateriei și forma cu brațe rabatabile ne-a făcut pe toți să privim cu alți ochi ce poate fi o dronă.

Cu Phantom 4 Pro i-au cucerit până și pe cei mai pretențioși creatori de conținut video, iar faza cu ecranul încorporat în telecomandă a ușurat mult tot ritualul pilotării unei drone.

Cu Spark-ul ne-au zăpăcit pe toți când ne-a aterizat în palmă, la propriu, o dronă atât de mică pe care poți să o pierzi prin casă, dar care filmează Full HD, zboară vreo 16 minute, prinde 50 km/h și face niște poze absolut bestiale. Exemplu:

Au pus pe ea aproape toată tehnologia de pe Mavic Pro, plus alte jucării fantastice, cum ar fi tehnologia care îți permite să pilotezi drona cu ajutorul gesturilor și stiluri predefinite de filmat și de făcut poze.

Găsiți aici exemple. În plus, ne-au demonstrat că e ok și un gimbal pe 2 axe și că este mai ușor ca niciodată să cari după tine o cameră de telefon zburătoare. Pe care, btw, nici nu trebuie să o înregistrezi, asta pentru că are sub 500 de grame.

Cu Mavic Alpine și Platinum au mai îmbunătățit Mavic Pro-ul la capitolul baterie și zgomot. Asta pentru că trebuia să dea un refresh rapid înainte de lovitura de grație pe care ne-au dat-o aseară:

Mavic Air, fraților. Este probabil cea mai șmecheră dronă comercială din istoria dronelor produse la scară mondială. Pur și simplu, din ce am văzut pe interneți la norocoșii care au pus deja mâna pe ea, este drona visurilor oricărui creator de conținut pe interneți.

Este puțin mai mare decât un Spark, dar filmează 4k și Full HD cu 120 de fucking frame-uri pe secundă. Face poze HDR, zboară 21 de minute, prinde 68,4 km/h, are pe ea niște tehnologii extraterestre pe bază de mulți senzori și camere cu ajutorul cărora evită chestiile din calea zborului ei.

Este superbă ca design și toată forma ei a fost gândită cât să se împacheteze frumos și să aibă loc finuț la tine în ghiozdan, alături de telecomanda ei cu joystick-uri detașabile. Cică are un range de 4 kilometri, iar faptul că telecomanda se conectează prin cablu la telefon îți cam garantează range-ul ăsta.  Aaa.. și are 430 de grame, adică nu trebuie să o înregistrezi.

Nici nu vreau să mai intru în discuția despre OSMO Mobile 2, care va apărea luna viitoare la un preț care va rade orice concurență de pe piață. Și nici de despre Goggles, ochelarii pe care dacă i-aș testa, sigur aș dormi pe preș, asta pentru aș toca dintr-un foc 2000 de lei sau cât sunt.

Știu că am scris mult pentru că m-a luat valul și probabil că o să pară că îi pup în elice pe cei de la DJI ca să primesc vreo mokăciune, dar vă garantez că sunt doar exagerat de încântat de produsele pe care le lansează și de dinamismul pe care îl au într-o piață în care pur și simplu nu au vreun concurent cu care să se bată. Exact, oamenii inovează doar de-ai dracului, ca să aruncăm noi cu bani în ei o dată la câteva luni și “să ne bage drona-n casă”, fiind luați la cuvinte grele de partenerele noastre de viață. :)

În poză este Michael Perry, Public Relations Manager @ DJI. Parcă-parcă aduce un pic cu Steve. :) (sursă foto)

PS (sau ceva de genul): DJI este o firmă chinezească.

 

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu