Închide

Ce vrei să cauți?

Skyfall: un 007 cu fața spre trecut

 

Double O Seven se prezintă prezentabil din nou la datorie, în Skyfall.

.

Bine presat de umbrele răzbunătoare ale trecutului spionajului, James Bond se mulează pe situație, jucând jocul tocmai cu armele trecutului.

.

Bond se întoarce la pistolul care l-a consacrat, Walther PPK/(S), moment bine subliniat de producători prin remarca noului Q, în momentul în care îi prezintă arma, referindu-se la ea ca fiind “Less of a random killing machine, more of a personal statement“, arma funcționând doar sub amprentele lui 007.

.

Reintră în scenă Aston Martin-ului DB5, care a apărut doar în Goldfinger, dar care a prins rădăcini cauciucate pe șoseaua memoriei celor care se gândesc la mașina agentului 007.

.

Conacul familei Bond, ce poartă numele de “Skyfall”, este locul în care Bond se retrage strategic pentru un adevărat război de gherilă.

.

Toate aceste trei elemente ale trecutului îl duc pe James Bond în zona mai puțin “glam” și “fun”, punându-l chiar în postura în care este nevoit să bifeze pe fugă, în patru-cinci scene, clasica aventură cu “Bond girl”.

.

Personajul negativ vs. 007

.

Personajul negativ este interpetat cu finețe de Javier Bardem, al cărui talent actoricesc l-am mai lăudat și în filmul Biutiful. Personaj care poartă pe umeri o nebunie relaxată, o răutate betonată în sechelele trecutului și o inteligență pasională.

.

Filmul nu mi s-a părut atât de bun încât să le dau dreptate celor care îl consideră “cel mai bun Jame Bond făcut vreodată”, dar nici atât de slab și plictisitor precum au scris (și zis) mulți alții. Mi se pare un film moderat la toate capitolele. Daniel Craig îl impersonează impecabil pe agentul 007, reușind să scoată extragă și să ne pună pe retină tot sângele rănilor interioare ale unui agent alergat timp de 50 de ani.

.

Despre genericul de început

.

Simt nevoia să laud genericul de început al filmului, care a reușit, împreuna cu piesa lui Adele, să îmi facă pielea de găină și să zic aproape cu voce tare că este unul dintre cele mai bune generice care mi-a fost dat să le văd vreodată. Asta în condițiile în care atât și cel al Casino Royale, cât și Quantum of Solace sunt extraordinare.

.

Generic care conține părți cheie (animate) ale poveștii și acțiunii filmului. Este incredibilă senzația pe ca o ai când începi să recunoști în film elementele pe care le vezi inițial în generic și te întrebi “ce treabă are cuțitul și capul de cerb cu James Bond?”.

.

Trailerul de rigoare

.

Mulțumesc, OxygenPR, pentru invitația la avanpremieră!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu