Închide

Ce vrei să cauți?

Pe blocuri e scris INDEPENDENȚĂ

În Iași, pe fațada unor blocuri de pe pe strada Independeței, până acum ceva timp scria mare “INDEPENDENȚĂ”, asta cu ajutorul unei combinații dintre tencuială și cărămidă.

Nu știam acest lucru și nici nu mi-a venit să cred când am văzut pe Facebook postarea lui Vlad Șerban, dar am căutat pe Bing și m-am convins că omul nu vorbea avioane iar poza pe care el a postat-o nu este trasă prin Photoshop.

Din păcate, din câte spune Vlad, inspectorii de la urbanism și-au dat ok-ul ca oamenii să renoveze blocurile fără să țină cont de tot jocul de tencuială și cărămidă, distrugând astfel frumusețe de “artă urbană”.  Deh… uneori independeța dăunează grav independenței.

.

Puteți vedea și voi pe Bing poza făcută acum 5 ani AICI

.

Update: Nu îi judec pe cei care și-au termoizolat blocul distrugând astfel scrisul de pe blocuri. Nici pe mine nu m-ar fi încălzit faptul că pe blocul meu am un mare I, în condițiile în care stăteam în casă cu țurțuri la nas. Mă enervează din nou (vezi 1 și 2) faptul că persoanele alea de in primării, care ar trebui să își facă treaba și să găsească soluții de conservare a monumentelor și lucrurilor interesante pe care le mai are țara asta, sunt ocupate cu orice altceva în afară de asta.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. Cat de tare e! Pacat ca se va strica cu termosistemul

Adaugă comentariu