Puterea obişnuinţei, eu și frizeriile | Mariciu.ro

Puterea obişnuinţei, eu și frizeriile

Când eram mic îmi era frică de frizer. Nu mă simțeam deloc confortabil cu foarfecele alea tăioase și zgomotoase care-mi vuiau pe lângă urechi.

Amânam pe cât se putea mersul la frizerie și chiar îmi mai tăiam singur acasă perciunii ca să câștig câte o săptămână până se autosesiza mama și mă expedia la cel mai apropiat punct de tăiere a ciufului marician.

Un alt motiv pentru tăiatul perciunilor în intimitatea casei era și faptul că așa nu mai avea învățătoarea de ce să mă apuce când voia să mă pedepesească pentru că mai spărgeam vreun ghiveci sau pentru că vorbeam neîntrebat și făceam glume de tip Vacanța Mare în timpul orelor.

În fine, să zicem că de pe la 14 ani am început să îmbrățișez mersul la frizer și, cu excepția perioadei de vreo 3 ani cât am avut părul lung, o dată pe lună mă prezentam la coada uneia dintre cele trei frizerii din cartier cu care mă obșnuisem. Mă trânteam pe un scaun de așteptare, dacă era vreunul liber, și când se elibera unul dintre frizeri, mă așezam la cioplit, fără pretenții să aștept la un frizer anume. Pur și simplu, mă lăsam purtat de lamele mașinilor de tuns. Asta după ce așteptam între jumătate de oră și o oră la coadă.

Aproape toată viața mea așa am perceput normalitatea mersului la frizer. Te duci la ghici, stai la coadă cel puțin jumătate de oră, te pui pe primul scaun care se eliberează, dai câteva indicații și te lași tuns. Deja mă adaptasem sistemului cozii și îmi lăsam rând, fugeam la terasa de lângă, frigeam o bere de jumătate de oră și mă întorceam la milimetru să-mi reiau locul la coadă.

Chiar și după ce m-am mutat din cartierul de baștină, tot la frizeria din cartier mă întorceam. Puterea obișnuinței își plimba foarfecele prin părul meu și nu aveam de gând să fac vreo revoluție în sensul ăsta.

Nu o să uit prea curând șocul pe care l-am avut când am auzit prima oară de sistemul de programări la tuns. Mă grăbeam rău să-mi dau pleata jos într-o zi și am zis să intru în cea mai apropiată frizerie. Stăteam la Perla atunci (deci e recentă, de vreo 3 ani, treaba) și Google m-a direcționat la un minut distanță de Cuibul Ionescian.

Când mi-a zis tanti de la casă că nu se stă la coadă și că trebuie să îmi fac programare cu o zi înainte (telefonică sau la fața locului), mi-am zis în minte “ce sălbatici aroganți!”. Pur și simplu nu puteam înțelege de ce nu mă lasă individa să mă pun la coadă pe scaun, să stau juma de oră și să intru la ghici în mâinile unei persoane care știe să dea cu foarfeca.

La câteva luni distanță, după câteva frizuri ratate la frizeria din cartier, am cedat și am zis să dau o șansă “noului” în viața mea. Mi-am făcut programare, am rămas uimit cât de rapid se mișcă lucrurile când ești pe caietul cu programări. Ajungi la ora x, te-a tuns cine vrei tu să te tundă, pentru că începi să te obișnuiești cu talentul fiecărui frizer/ fiecărei frizerițe și îți dai seama că deja începi să ai favoriți, și în jumătate de oră (cu tot cu “bună ziua”, plătit și dat bacșiș) ieși fresh din frizerie.

Acum, ce am vrut să punctez eu practic în textul ăsta lung, la al cărui final au ajuns câțiva dintre voi, depășește granițele frizeriilor și “hairstyling-ului”. Discuția este de fapt despre societatea în care trăim și motivul pentru care trăim cum trăim în general. De ce nu avem spitale, autostrăzi și lideri politici care să le pese de noi. Pentru că nu am avut niciodată și pentru că nu știm cum este să avem.

Pentru că normalitatea pentru noi este să putrezim în coada aia interminabilă de pe DN1, să trecem prin școală “ca porcii prin gard” pentru că nu avem un sistem educațional care să ne sădească în minți dorința de cunoaștere, să fugim la privat când vine vorba de sănătatea noastră pentru că știm că în spitalele de stat sunt bacterii, corupție și “secureni cu vrăbiuțe”.

Noi chiar nu știm cum e să fie bine. Doar visăm la asta fără să avem curajul să încercăm “altă frizerie”, una în care te programezi la tuns și îți alegi frizerul sau frizerița cu care te înțelegi cel mai bine.

Urmează un an al alegerilor (europarlamentare și prezidențiale) și cred că ar trebui să ne deschidem mintea cât mai mult, să fim deschiși la nou, pentru că altfel vom rămâne doar cu visatul și vor putrezi în continuare la cozi.

5 comentarii

  1. Asta e lupta dintre present-self și future-self. De ce să faci chestii care s-ar concretiza în viitor cu rezultate mult mai bune, dar present-self nu ar beneficia de nimic pe termen scurt? Foarte bine, ai putea să te chinui juma de oră de fiecare dată, dar ai rezultatul imediat, iar present-self-ul zice „las-o, mă că merge așa, că așa am făcut mereu și uite că ține șmecheria”.

    Gen: ”De ce să aștept 5 zile pentru programare, când mai bine stau 30 de minute pe scaunul ăsta aici și plec tuns. Nu știu sigur cum mă va tunde, că habar n-am cine e ăsta, dar, plm, e o tunsoare, în 5 zile uit că mi-a luat mai mult de la perciuni și arăt ca ultimu’ om.” Mai faci un top-up emoțional cu faptul că părul crește repede și că în 5 zile nici nu se mai vede dacă te-ar putea tunde greșit și aia e.

    În acest caz, „Juma de oră la coadă, ajungând pe mâinile cine-știe-cui” = „mă piș pe el de vot”.

    present self 0 – 1 future self.

    • Așa-i, Irina-boss, suntem haos cu instant gratification-ul. :D

  2. Am avut aceleași fobii cu tunsul, probabil pentru că fiind copil neastâmpărat trebuia să stau înlemnit timp de 5 minute când unul sau una umblau cu foarfeca ascuțită pe lângă urechile mele.

    Pe la 25 de ani eram fie cu păr lung până îmi făceam curaj să mă tund, fie tuns foarte scurt.

    De câteva luni am cumpărat un aparat de tuns Rowenta Airflow TN9300F5, recomandat prin comentariile de pe acest blog. După ce am vizionat câteva tutoriale de tuns Passepartout am prins curaj și mă mai cizelez între sesiunile de tuns deși nu am eliminat total mersul la frizer. Bonus, aparatul de tuns este bun și pentru aranjat barba, numărul 3 este suficient să arăți prezentabil.
    Uite aici un tutorial bun https://youtu.be/cf9tC4L3dP4

  3. Am citit tot articolul. Ai mare dreptate! 💥 👍

Adauga un comentariu

Campurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicata.