Închide

Ce vrei să cauți?

Turist în New York (#odatainviata)

În caz că nu mi-ați dat block în ultimele trei săptămâni, ați văzut că am fost într-o vacanță civilizată în Statele Unite ale Americii. I-am avut parteneri în crimă pe #Buneștii, care nu lucrează în domeniul turistic, dar care știu să organizeze o vacanță de cinci săshici. Mai mergem cu ei și data viitoare, dacă ne mai iau cu ei. 😂(hehe)😂

Aproape o săptămână din această vacanță americană am petrecut-o în New York, iar senzația principală pe care am avut-o în zilele respective a fost de #odatainviata. Asta pentru că  sunt convins că doar o dată în viață ajungi să trăiești senzația aia de “prima oară în orașul ăla pe care l-ai văzut în zeci de filme, documentare, videoclipuri și vloguri”. Adică, pe bune, nu cred că următoarea dată când o să ajung în New York City o să mai ies de la metrou și o să îmi mai dau capul pe spate până aud gâtul trosnind, ca apoi să grăiesc cu voce de Nea Mărin Miliardar: “Bă nene, zgârie-norii ăștia nu se mai termină!”. 😲

Înainte de a continua înșirarea de trăiri de tip #odatainviata, simt nevoia să vă ofer puțin context vizavi de hashtag-ul respectiv, dar și despre articolul de față. Acest #odatinviata are legătură cu faptul că ferestrele și ușile VEKA au o durabilitate de clasa A, estimată pentru urmatorii 50 de ani. Oamenii își cumpără casă/ renovează casa după 30 de ani, deci pentru ei schimbatul ferestrelor este #odatainviata. Pentru că  efortul pe care îl implică schimbatul ferestrelor este mare, faptul că se întâmplă o singură dată este reconfortant.

Iar articolul de față are rolul să vă expună trăirile ionesciene din New York pe care poate nu am apucat să le îndosariez în vlogurile de acolo, dar și să vă informeze că pe pagina de Facebook VEKA România există un concurs ce are ca premiu, în perioada 18 iunie – 15 iulie, în fiecare săptămână, o experiență la alegere dintre: un zbor cu balonul cu aer cald, o zi pe yacht, o experiență de caiac canoe în Delta Dunării, un weekend la castel. Ca să intri în concurs trebuie doar să povestești în comentariile de la postarea respectivă ceva ce ai făcut #odatainviata – o experiență ieșită din comun, puțin probabil să se repete. Și da, articolul de față este scris în colaborare cu VEKA. (P)

Acum, întorcându-ne la experiența ionesciană din New York, o să fac uz de cuvinte și de poze ca să vă transmit starea de spirit de tip #odatainvata pe care am avut-o la fața locului.

În primul și în primul rând, în orice colț de New York te simți parte dintr-un film. Ca să faci o poză demnă de Instagram este suficient să scoți telefonul din buzunar, să îndrepți camera spre stradă și să apeși pe butonul de făcut poză. Aia e, îi bagi un filtru în VSCO și gata poza de Instagram. În niciun oraș din lumea asta nu am mai trăit asta. Bine, poate puțin în București. 🥁(ba-dum-tss)🥁

Obiectivele turistice, gen: Statuia Libertății, Empire State Building, Top of the Rock, Brooklyn Bridge, îți dau fatala. Sunt puhoaie de turiști care trec zilnic p-acolo și asta împlică aglomerație și cozi, dar senzația aia pe care o ai când vezi pentru prima oară New York-ul de sus sau Statuia Libertății din vapor la câteva sute de metri de tine este o senzație care face toți banii și statul în scaunul de la Economy Class pe durata celor 9-10 ore de zbor transatlantic.

Știu că am mai scris asta mai sus în articol, dar trebuie neapărat să ajungi pe un Top of The Rock – ceva, ca să vezi New York-ul de sus. E frumos în filme, clipuri și poza de mai jos, dar îți dă piele de găină când ai o privire de ansamblu, cu ochii din dotare, asupra a ce poate face omul cu oleacă de organizare, ambiție, niște beton, sticlă și oțel.

În buza străzii newyorkeze curge un haos organizat pe muzica gălăgiei de motoare, claxoane, pași de oameni și ciocane pneumatice puse la treabă. Ah, și de sub pământ urlă metroul, iar de deasupra zgârie-norilor duduie și fac vânt elicele elicopterelor. M-am plimbat un pic prin lumea asta mare și nicăieri nu am văzut un toping atât de încărcat cu elicoptere, un preparat plin de energie, totul pe un pat de o rețea complexă și conectată de metrouri.

Sunt convins că data viitoare când o să ajung în orașul ăsta nu o să mă mai mir de toate cele scrise mai sus și că toate trăirile și mirările astea sunt rezervate să le ai #odatainviata, când interacționezi prima oară cu New York-ul.

Cu siguranță vom reveni în orașul ăsta și, sper eu, să stăm o lună și să îi simțim pulsul în calitate de semi-rezidenți. Vreau să văd cu e viața unui om normal în nebunia asta de oraș, pentru că din perspectiva de turist este un spectacol continuu și o agitație care te energizează și pe tine, ca simplu privitor/turist. 🚀

În încheiere vreau să vă mai aduc aminte o dată de concursul celor de la VEKA România. Îl găsiți aici. Eu zic că merită să lăsați un comentariu cu o experiență dintr-ale voastre care să fie din zona #odatinviata, în ideea în care vă puteți alege cu o altă experiență de povestit nepoților. 🔥

Și mai vreau să vă întreb ce oraș mi-ați recomanda să mai vizitez. Un oraș despre care credeți că ar concura cu nebunia frumoasă numită New York. Nu de altceva, dar chiar vreau să-mi umplu sacul de amitiri cu astfel de experiențe și de locuri. Lăsați recomandările cu încredere în comentarii. Dau fundă. Sau inimioară. Depinde ce vreți. 🤣

 

Abonează-te la vlogul meu aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Frumos oras si experienta misto! Mereu ma bucur cand cineva ajunge la NY. E si pe lista mea scurta, poate anul viitor ajung! Primul oras, dupa NY, care imi transmite acelasi mixt de senzatii este clar Tokio! Asa ca spor la rezervat!

  2. #2 Comentariu nou

    Oradea si Vaslui. pentru comparatie

  3. #3 Comentariu nou

    Tokyo – toti cei cu care am vorbit mi l-au recomandat ca experienta #odatinviata.

  4. #4 Comentariu nou

    Tot in “zona” si nu neaparat in ordinea asta: San Francisco & Las Vegas!

Adaugă comentariu