Închide

Ce vrei să cauți?

Cu Uber sau fără, Clujul trebuie să rezolve problema taximetriștilor

“Să știi că și pe mine mă bate gândul să mă apuc de Uber”, îmi zise taximetristul clujean fix cu două secunde înainte să intre în intersecție “de pe cedează”, aproape luând pe capotă un scuterist care venea pe drum cu prioritate.

Luni, constrâns de faptul că toate mașinile Uber s-au evaporat din Cluj după ce au intrat polițiștii cu amenzile în ele, am mers cu taxiul. În total au fost trei curse, una decentă, alta de două stele (din 5), iar una sub orice critică. În cea de două stele era să plece din nou taximetristul cu mine aflat jumătate în afara mașinii. Cred că e un soi de ritual de întâmpinat miticii sau ceva de genul.

Cursa “nambăr oan” a fost prestată de însuși “dumnezeul taximetriștilor clujeni”, un tip la 30 de ani care cum ne-a identificat ca fiind bucureșteni s-a pus cu discuția despre Uber pe noi.

După ce ne-a explicat cât de ilegal e Uber și cât de atestat este el să transporte persoane, ne-a mărturisit că e încă indecis dacă să își bage Audi-ul A7 pe Uber, fluturându-ne cheia pe la nas cu mândria specifică unei persoane care a împrumutat cheia respectivă de la un prieten.

Asta în timp ce conducea atât de agresiv încât Loganul ruginit din dotare trosnea din toate piulițele. Din repertoriul lui mai pot menționa că era să lovească scuteristul despre care scriam mai sus, că a încurcat străzile și că a încheiat imperial recitalul cu o rățoială vulgară ce țintea buzele unei tipe rătăcită pe un sens interzis.

Deci da, individul nostru este cu siguranță potrivit pentru ubăreală.

Așadar, dragă Cluj, lăsând povestea cu Uber deoparte, fă ceva cu taximetriștii din dotare, iar tu, dragă Uber, rezolvă-ți chestiile și intră ca lumea în legalitate (fă ceva cu taxele, atestatele și cu asigurarea pasagerului în caz de belea).

În încheiere vă las cu un tweet mișto care mi-a atras acum ceva timp atenția și retweet-ul:

o-parere-despre-uber

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

1 comentariu Adaugă comentariu

Adaugă comentariu