Închide

Ce vrei să cauți?

Mi-am cam luat țeapă cu expoziția “Comorile Egiptului Antic”

Există o dumă pe interneți de tipul “Am fost în locul X, ca să nu mergeți și voi”. Cam așa ar fi trebuit să sune titlul articolului de față, dar m-am gândit că sunt prea dur și o să tulbur așteptările oamenilor care aveau în plan să viziteze expoziția “Comorile Egiptului Antic”.

Hai să o luăm cu începutul. Vineri îmi apare în feed o știre de pe site-ul celor de la Europa FM cum că “Celebra mască a lui Tutankhamon poate fi văzută timp de 3 luni la Biblioteca Națională a României”.

Zdrang! Mă entuziasmez ca Viorel Lis în fața unei linii de fructe la păcănele și îi dau Ioneascăi link-ul. Ocazie cu care aflu că și ea, ca și mine,  visa să viziteze Egiptul când era copil.

A doua zi, în Sfânta Sâmbătă – făcătoarea de timp liber de înecat în Netflix, ne trezim și o luăm la pas spre Biblioteca Națională. Ajunși la locul cu pricina expoziție, plătim 45 de lei de persoană, asta pentru că oamenii de la casă habar n-aveau că eu de fapt sunt un copil deghizat în adult și trebuia să plătesc doar 20 de lei.

Când intrăm în spațiul expoziției ni se aprind primele beculețe pe bord, asta pentru că toată treaba se desfăsoară într-o sală puțin mai mare decât livingul lui Adriean Videanu din casa aia de 1350 de metri pătrați de o tot vedeați prin presă acum ceva timp.

Restul beculețelor de pe bord au început să se aprindă apoi, rând pe rând, după ce am văzut că în dreptul aproape fiecărui exponat scria că este “o copie după obiectul original” care este expus ba la muzeul din Berlin, ba la Luvru, ba la muzeul din Cairo, unde erau de fapt majoritatea obiectelor ale căror replici stăteau închise în sticlă în Biblioteca Națională.

Cea mai enervantă fază e că majoritatea replicilor erau în miniatură, doar câteva sarcofage și masca lui Tutankhamon erau replici în mărime naturală. Oricum, nu tu piesă originală, nu tu urmă de ADN de faraon clonabil, nimic.

Pe pereți erau câteva informații despre Egiptul Antic, iar informațiile despre obiectele ale căror replici erau expuse mi s-au părut scrise în grabă. Două-trei propoziții parcă luate de pe Wikipedia și îmbrăcate într-un ton sec. Ba chiar am văzut și suspect de multe typo-uri.

Părerea mea este că asta este mai mult o expoziție pentru copii, mai mult ca sigur ei se vor entuziasma în tot contextul. Zic asta pentru că eu am fost ușor entuziasmat chiar dacă am plătit prețul de adult. :))

Ce m-a enervat atât de tare încât am scris articolul de față a fost faptul că expoziția a fost comunicată mincinos în presă și mi-a creat niște așteptări mari. Asta probabil pentru că așa au dat ei comunicatul de presă, iar ziariștii au ciugulit-o din mail ca pescărușul, fără să verifice cum stă treaba.

Uitați și voi ce scria pe europafm.ro și am mai văzut articole asemănătoare și pe alte site-uri:

 

Altfel, prețul de 40 de lei de luni până vineri și 45 de lei în weekend mi se pare mare pentru ce oferă expoziția. Măcar de ziceau că din banii ăștia se întâmplă alte săpături sau restaurări ale obiectelor găsite în Egipt.

Eu cred că trebuia să fie un bilet de 20 de lei pentru adult și copil, iar comunicarea trebuia să fie cinstită și să sublinieze că e mai mult pentru copii toată povestea.

Mă rog, partea bună după expoziția asta este că am hotărât cu G să căutăm o excursie cinstită în Egipt, să vedem și noi exponatele originale și să dronez de la o distanță rezonabilă piramidele. :)

Deci am câștigat și altceva în afară de materialul pentru vlogul de mai jos în care, btw, o să vedeți expoziția și toate cele. Am filmat de toți banii. Asta pentru că au zis că filmatul este permis atâta timp cât nu are rol comercial și atâta timp cât vlogul de față nu are reclame, nu este comercial. Heh!

Vlogul

 

Abonează-te la vlog-ul meu zilnic aici. Rămâi conectat cu ce mai scriu: Dă-mi un Like aici!

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    cât mă costă să nu își mai facă faraoanca linia aia neagră pe la pleoape?

  2. #2 Comentariu nou

    Daca tot ți-a plăcut în Italia îți recomand Muzeul Egizio (Muzeul Egiptean) din Torino cu peste 30.000 de piese egiptene originale. În oraș mai ai de vizitat Muzeul Fiat și Muzeul Cinematografiei.

    Despre Expoziție mi se pare o țeapă uriașă, dovada și siteul evenimentului unde testimonialele au poze furate de pe IMDb, citiți mai multe în comentariile de pe nwradu.
    Eu cred că e o combinație PSD – Primăria București și noul director al Bibliotecii Naționale.

    Așteptăm următoarea expoziție cu o copie după Giulgiul din Torino și măsurile de securitate de rigoare.

  3. #3 Comentariu nou

    Nu toata lumea are bani gramada pentru o excursie in Egipt unde nu este tocmai ieftin sa vezi exponatele.Si orice om cu o oarecare educatie isi dadea seama ca nu se poate sa aduci aceste exponate pentru ca ar fi foarte scump.Expozitia in lume a circulat in acesta forma cu replici si este pentru a promova cultura si istoria Egiptului.Dar ca intotdeauna suntem vesnic nemultumiti si dam o gramada de bani in afara, unde, se poate in muzee ,sa vedem tot replici.Si nu sunt din stafful celor de la expozitie ca sa fie clar.

    • #4 Comentariu nou

      Poate este scump până în Egipt dar până în Berlin sau Torino este destul de ok ca preț.
      Intrarea la Muzeul Egiptean din Torino este 15€ și ai de vizitat 3 etaje cu peste 30.000 de exponate plus audioghid.
      In București s-a făcut reclamă că pentru prima dată va fi adusă Masca lui Tutankamon și va fi cea mai importantă expoziție din România, pentru asta a venit lumea și a plătit 40-45 Ron adică 9€, cam mult pentru niște fake-uri.
      Puteau să pună și 100€ dar trebuia să fie corecți să spună de la bun început că exponatele sunt copii in miniatură. Nu cred că expozanții nu au auzit reclama de la Europa FM, dar au mers înainte pentru că românii sunt fraieri și nu-și cunosc drepturile deși trăim în Uniunea Europeană.

      Alta ar fi fost atitudinea organizatorilor dacă expoziția ar fi fost în Anglia, Franța sau Germania.

  4. #5 Comentariu nou

    Asa ne trebuie daca luam tot asa cum se prezinta in presa si nu gandim putin . Ca sa ai o expozitie cu originale trebuiau sa plateasca o asigurare pe care nu stiu daca noi am fi putut plati iar exponatele trebuiau expuse in conditii speciale . Si la Torino sau Berlin sunt tot replici asa ca nu vad de ce sa merg pana acolo sa vad aproape aceleasi exponate .

Adaugă comentariu