Închide

Ce vrei să cauți?

În vremuri tulburi, educația digitală este o soluție (P)

Eu cred că educația este principala unealtă cu ajutorul căreia putem să evoluăm ca țară. La fel ca mine sunt mulți care cred asta, poate chiar și tu, cel care citești acum textul ăsta. Iar asta este bine, pentru că informațiile din articolul ăsta vor ajunge la cine trebuie.

Pe termen lung sunt multe de făcut și s-a discutat mult pe subiectul ăsta în ultima vreme, însă avem acum ceva pe termen scurt, o situație care chiar arde. Pe fondul pandemiei, ne confruntăm cu următoarea situație: “În România, unul din trei elevi nu a avut acces la resursele educaționale/școală în timpul situației de urgență și alertă instituite din cauza pandemiei de Covid-19. Acest lucru a dus la un acces inegal la educație, iar împreună cu lipsa instrumentelor și a abilităților digitale are un singur rezultat: copiii și profesorii rămân în urmă. În acest moment, situația noului an școlar este incertă, în sensul în care educația digitală va juca un rol definitoriu în perioada următoare”.

Desigur, pandemia asta a dezechibrat societatea pe multe paliere, nu doar pe cel educațional. Însă partea bună e în tot haosul ăsta pandemic, au fost multe companii care s-au implicat în societate și au ajutat. Și așa cum unele au ajutat fiecare pe palierul pe care putea ajuta, Vodafone s-a implicat inclusiv pe palierul educațional și vine în ajutorul elevilor din toată țara oferind resurse fizice și digitale pentru elevii care nu au avut acces la educație în această perioadă.

Și aici intervine partea aia despre care ziceam eu la început că e bine că articolul ăsta ajunge la cine trebuie. Utilizatorii Vodafone pot dona 2, 5 sau 10 euro pentru extinderea programului respectiv, care poartă numele de “Școala din valiză”. Program care a fost demarat în 2018 prin Fundația Vodafone și care pregătește profesorii și elevii pentru predarea digitală. Legătura dintre “valiza” din numele acestui program și această pregătire este că profesorii și elevii primesc “o valiză” în care au instrumentele necesare pentru a ține clasa în format digital: laptop, tablete, videoproiector, sistem audio și routere cu acces la internet 4G.

Ei bine, proiectul respectiv va fi extins în acest context pandemic sub denumirea “Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă”. Donațiile de la utilizatorii Vodafone vor fi dublate de către Fundația Vodafone, iar cei care vor să doneze pot face asta prin SMS, din creditul existent în extraopțiunea cartelei preplătite, direct pe factură, dacă au abonament, sau cu ajutorul unui card bancar. Găsiți mai multe informații aici.

Sper ca digitalizarea asta să continue și după ce trece pandemia, pentru că sunt sigur că va aduce o revoluție sănătoasă în peisajul educațional.

Abonare la newsletter

Primesti pe email cele mai noi articole.

Adaugă comentariu